Vânzări auto în scădere în semestrul I

Vânzări auto în scădere în semestrul I
Volkswagen, cea mai vândută marcă de import în judeţul Bihor pe primul semestru al acestui an.

În semestrul I 2010, numărul înmatriculărilor noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor a scăzut cu 40,6% faţă de semestrul I 2009, iar numărul înmatriculărilor noi de vehicule pentru transportul mărfurilor cu 28,0%, potrivit InstitutuluiNaţional de Statistică. Este totuşi de reţinut că faţă de trimestrul I când numărul autovehiculelor de pasageri înmatriculate a reprezentat doar 42,6% faţă de trimestrul corespunzător al anului 2009, trimestrul II a marcat un reviriment sensibil, înmatriculările ajungând la 79,8% faţă de trimestrul II al anului 2009. 

În Bihor

Peste 1.200 de maşini noi (1.238 de unităţi) au achiziţionat bihorenii în primul semestru din acest an, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Acest lucru plasează Bihorul în primele zece judeţe din ţară în ceea ce priveşte achiziţia de autoturisme noi.

Cea mai vândută marcă, cum era şi de aşteptat, în primele şase luni ale anului 2010, este Dacia, care a comercializat în Bihor 426 de autoturisme. Pe locul secund vine Volkswagen cu 207 maşini vândute, iar pe trei Renault, cu 98 de unităţi. Suzuki vine pe locul patru cu 90 de maşini, iar Opel pe cinci, cu 55. Vânzări bune au mai realizat Hyundai şi Chevrolet, câte 48 unităţi, Citroen şi Skoda – câte 46 şi Audi – 45 de autoturisme.

Volkswagen rămâne cea mai vândută marcă de import în judeţul Bihor pe primul semestru al acestui an. „Ca modele, Polo – maşina anului 2010 a fost vândută în 58 de exemplare, iar din Golf – 48 de unităţi. O explicaţie a vânzărilor ar fi Programul «Rabla»”, este de părere Maria Băncui, reprezentantul D&C şi Iberica Auto, care comercializează mărcile Volkswagen.

Aceasta ne-a mai informat că Audi a fost cea mai vândută marcă premium în primul semestru cu 45 de unităţi (A3 Sportback – 23 de maşini). Ca şi cotă de piaţă pentru import în Bihor, Volkswagen se mândreşte cu faptul că peste un sfert din maşinile comercializate în judeţ – 25,49% poartă marca VW. „D&C şi Iberica auto au o cotă de piaţă la import de 34,85%”, a precizat Maria Băncui.

D.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !