Vârstnici îngrijiţi de Ruhama

2Comentarii
Vârstnici îngrijiţi de Ruhama
ORADEA – Nu mai puţin de 90 de persoane sunt asistate lunar de către membrii Ruhama, dintre care 30 beneficiază de asistenţă gratuită. În primul semestru al anului 2007, fundaţia a înregistrat 77 de cereri noi, dintre care 45 au fost acceptate.

„Interesant pentru noi este că, pe când, anul trecut, cererile veneau din partea persoanelor dependente, anul acesta am avut şi cereri din partea instituţiilor publice”, susţine Tina Daragiu, directorul executiv al funaţiei.

Faţă de decembrie 2006, numărul persoanelor asistate a crescut cu 10, restul retrăgându-se, din diverse motive. Fundaţia Ruhama şi-a făcut public, pentru prima oară, raportul de activitate privind serviciile de îngrijire la domiciliu, dedicate vârstnicilor şi persoanelor cu dizabilităţi.
Toate tipurile de intervenţii sunt monitorizate de către reprezentanţii fundaţiei, pentru a putea fi evaluate şi îmbunătăţite continuu. Printre altele, Ruhama oferă intervenţii medicale, de curăţenie, cumpărături, menaj, igienă şi chiar eliberare de medicamente.

„E trist că încă ne confruntăm cu situaţii din acestea, că şi acum se stă la cozi. Membrii fundaţiei noastre trebuie să se ocupe şi de eliberarea medicamentelor, pentru că acele persoane, vârstnice sau cu dizabilităţi, nu pot sta ore întregi la coadă”, apreciază Tina Daragiu.

Monica Mateiu



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor