Varza, ambasadorul de Toboliu

Imagini de la festival
Imagini de la festival
“La noi se cultivă varză la toată casa”, spune primarul de Toboliu, Pavel Maier.Oficial, Primăria a eliberat 400 de certificate de producător. Imagini  Video Video

„La noi se cultivă varză la toată casa”, spune primarul de Toboliu, Pavel Maier. Oficial, Primăria a eliberat 400 de certificate de producător. Localnicii din Toboliu cultivă varză de când se ştiu. Adică de la 1292. Fiindcă solul e unul propice culturilor de varză, ţine apa la 1,2 m. De altfel, în limba maghiară semnificaţia denumirii comunei Toboliu este „locul cu apă”. Vremea bună sau vreme rea, producţii slabe sau mari, localnicii din Toboliu au făcut un cult pentru varză, căreia i-au dedicat un festival, aflat acum la cea de-a IV-a ediţie.

De-a lungul timpului, producătorii din Toboliu au reuşit adevărate performanţe în ceea ce priveşte greutatea unei căpăţâne. Au fost cântărite şi verze de 10 kg. Vremea a fost secetoasă în acest an şi nu prea a priit verzei. „Acu dă semn că se face cum nu s-a făcut toată vara. Noi avem o varză cum nu are nici unul dintre cei care au intrat pe piaţă: avem varză care se face la 120 de zile”, spune primarul.

Varza, un brand

Teodor Codilă este unul dintre cei mai mari producători de varză din Toboliu. O face de când se ştie, deşi nu se prea laudă când întrebi dacă poate trăi din producţia de varză. „Au trăit cei dinaintea noastră. Dar acum trebuie să faci foarte multe tratamente, să o uzi. Anul asta a fost secetă. Nu prea s-a făcut”, susţine Teodor Codilă. Omul e foarte mândru însă de soiul de varză pe care îl cultivă. „Soiul asta de la noi e subţire la frunze, căpăţâna e îndesată, sunt numai două frunze pe strat, e bună şi la sarmale, şi la tocat. Soiul asta a fost şi în vremea comunismului şi rămâne varza de Toboliu, chiar dacă au preluat-o şi cei din satele învecinate. Soiul care ne place îl luăm cu rădăcină, îl păstrăm până la primăvară, îl punem în pământ într-un şanţ săpat la jumătate de metru, îl udăm dacă nu plouă. Face seminţe ca macul, într-un păstăi ca la fasole, dar mai mic. Şi numai peste doi an rodeşte”, a mărturisit producătorul. Primarul de Toboliu spune că a încercat să înregistreze varza de Toboliu ca produs dar acest demers nu a fost finalizat.

Veronica Bursasiu

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !