Vasile Stîngă – cetăţean de onoare

1Comentariu
Vasile Stîngă – cetăţean de onoare
Hunedoara – La 19 ianuarie a.c., fostul handbalist Vasile Stângă va deveni cetăţean de onoare al municipiului Hunedoara, când Consiliul Local îi va înmâna titlul actualului antrenor al echipei Steaua Bucureşti.

Iniţiativa acestui demers aparţine actualului primar al oraşului, Nicolae Schiau, care a fost coleg de liceu cu Vasile Stângă. Aşadar, Stîngă va primi distincţia cu doar două zile înainte de a împlini 50 de ani.

De remarcat că el a fost ales de patru ori în echipa lumii, iar în 1982 a fost declarat cel mai bun inter din lume. Stângă a câştigat de 11 ori, cu Steaua Bucureşti, campionatul României, este dublu medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice, la Moscova şi la Los Angeles, şi de trei ori campion mondial universitar cu echipa României.

În 1983 a câştigat cu Steaua Bucureşti Supercupa Mondială. A disputat 330 de meciuri în echipa naţională, pentru care a înscris peste 1.500 de goluri.

Stângă a evoluat trei sezoane în Spania, la Avidesa Valencia, cu care a câştigat Cupa Spaniei.
Din anul 1992 handbalistul este cetăţean de onoare al oraşului spaniol Valencia.

Recent, el a declarat că „Hunedoara este oraşul meu. Mă întorc mereu cu plăcere aici. La Hunedoara sunt mulţi dintre prietenii şi colegii mei. Am amintiri frumoase despre copilărie şi tinereţe, despre vremurile în care nu prea ştiam ce sunt grijile, despre primii paşi în sport. Acestea nu se pot uita niciodată. Hunedoara rămâne mereu în sufletul meu, chiar dacă acum nu mai vin atât de des în oraşul meu natal”.

Ciprian Marinuţ



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor