Vaticanul alungă vânzătorii evrei

1Comentariu
Vaticanul alungă vânzătorii evrei
Dispare o tradiţie veche de 5 secole, de când papa Paul al IV-lea le-a permis vânzătorilor ambulanţi evrei să vândă obiecte sacre, suveniruri, în apropierea bazilicilor romane. Acum aceştia au primit un ordin de „expulzare” semnat, în numele Statului Vatican, de cardinalul Giovanni Lajolo.

El invocă dreptul-datorie al Vaticanului de a garanta aspectul sobru al pieţei-simbol al Bisericii – Piaţa Sfântul Petru – şi le transmite vânzătorilor ambulanţi ordinul ferm de a părăsi acele locuri, notează ziarul La Stampa.

Cei direct implicaţi au ameninţat cu acţiuni de protest. „Ne vom lega cu lanţuri în faţa bazilicii Sfântul Petru, iar unii sunt gata să-şi dea foc în piaţă, în felul acesta lumea va afla că Vaticanul îi alungă pe evrei de Crăciun”, a spus Alfredo Chiarelli, purtătorul de cuvânt al acestei categorii.

Măsura luată pe 10 decembrie de Vatican pare să întărească suspiciunea unei discriminări. După ce i-a „uitat” pe cei 20 de fotografi ambulanţi care „operează” în piaţă printre pelerini, cărora le trimit fotografiile la domiciliu, ordonanţa îi exclude de pe teritoriul Vaticanului pe vânzătorii ambulanţi şi pe birjari cu trăsurile lor; numai că aceştia din urmă, având licenţă din partea Primăriei Romei, vor putea ignora ordonanţa papală.

Va fi suficient să deplaseze caii şi trăsurile în partea hemiciclului supus jurisdicţiei italiene. Pentru vânzători, în schimb, administraţia primăriei nu a mai acordat licenţe, fiindcă i-a considerat întotdeauna un „apendice” al Vaticanului.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor