Venituri crescute la SC Turism Felix

Băile Felix – Compania hotelieră Turism Felix din Băile Felix a realizat în primele nouă luni venituri totale de 37,6 milioane lei (11,2 milioane euro), în creştere cu 21% faţă de perioada similară din 2006 şi cu 11% peste nivelul preconizat la începutul anului.

Compania a obţinut în acest interval un profit de 8,1 milioane lei (2,4 milioane euro), cu 16% mai mare decât rezultatul consemnat în perioada ianuarie-septembrie 2006, se arată în raportul financiar preliminar al Turism Felix, transmis, marţi, pieţei Rasdaq. În primele nouă luni, compania a investit 16,2 milioane lei pentru lucrări de modernizare şi extindere a spaţiilor hoteliere şi bazelor de agrement. Investiţiile realizate în primele trei trimestre reprezintă 60% din bugetul total alocat pentru proiectele din 2007.

Mai mulţi turişti Numărul turiştilor străini din unităţile Turism Felix a crescut cu 77% comparativ cu anul trecut, iar numărul vizitatorilor români s-a majorat cu 18%, ca urmare a înlocuirii treptate a clienţilor asistaţi de stat, prin bilete eliberate de Casa de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale. Acţionarul majoritar al companiei este SIF Transilvania, care deţine 62,9% din titluri, în timp ce SIF Oltenia are o participaţie de 16,2%.

Turism Felix deţine hotelul de patru stele Internaţional, hotelurile Nufărul şi Termal, clasificate la trei stele, unităţile de două stele Lotus, Poieniţa, Someş, Mureş şi Unirea, precum şi Felix şi Poiana, de o stea. În afară de acestea, societatea are în patrimoniu şase baze de tratament aferente hotelurilor.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase