Venituri din activitati didactice

Venituri din activitati didactice
Mihai Berinde, prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii din Oradea a ocupat locul cinci într-un clasament al celor mai mari venituri nete lunare încasate de profesorii universitari din sistemul public, făcut de Money.ro şi postat luni, 15 noiembrie.

Clasamentul a fost făcut după cele mai recente declaraţii de avere publicate pe site-urile universităţilor la care sunt afiliaţi. Potrivit declaraţiei de avere din aprilie 2009, prodecanul Mihai Berinde a câştigat, în 2008, peste 5.000 de euro pe lună.

Confuzii

Biroul de presă al Universitatii din Oradea susţine că în realizarea clasamentului s-a comis o confuzie.

„S-a comis o confuzie în ceea ce priveşte veniturile domnului prodecan Berinde. Conform declaraţiei de avere din 2009, menţionată de de money.ro, a realizat din activitatea didactică prestată la UO un venit net de 137.063 de lei. Precizăm că venitul de 277.945 de lei, care l-a situat pe locul cinci în clasament, nu a fost realizat la Universitatea din Oradea, ci provine dintr-o activitate din domeniul privat”, a precizat, într-un comunicat de presă, Olimpia Popoviciu, purtătorul de cuvânt al Universităţii din Oradea.

În fruntea clasamentului făcut de Money.ro a fost situată Alecxandrina Deaconu, prodecanul Facultăţii de Administrarea Afacerilor, din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice (ASE) din Bucureşti. Profesorul câştigă anual 361.473 de lei, potrivit celei mai recente declaraţii de avere publicate. Adică 7.038 de euro lunar. Veniturile provin din activităţi didactice şi de cercetare, conform sursei citate. Pe locul II, a fost clasat prorectorul ASE Bucureşti, Ion Stnacu. Acesta a câştigat într-un an 33.956 de lei din activităţi didactice, adică 6.560 de euro pe lună.

C.D.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !