Venituri mari în centre de permanenţă

BUCURESTI – Nu peste mult timp, medicii care vor dori să lucreze în centrele de permanenţă vor fi plătiţi suplimentar pentru munca prestată. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, le promite că salariul acestora va fi stabilit la nivelul sumelor alocate pentru gărzile efectuate de specialişti în spital.

Aceştia vor primi bani în plus pentru consultaţiile acordate în intervalul orar 20:00 – 07:00 dimineaţa, sâmbăta, duminica sau în perioada sărbătorilor legale, la fel ca şi specialiştii din spital care fac de gardă. Totodată, acolo unde nu există un număr suficient de medici, vor fi angajaţi doctori pensionari sau rezidenţi din anul trei, ei fiind plătiţi în acelaşi sistem al serviciilor de gardă.

Plata medicilor din centrele de permanenţă va fi suportată din bugetul Ministerului Sănătăţii, prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu care medicii vor încheia contracte suplimentare pentru activitatea prestată în respectivele unităţi. Medicului de familie ce face gărzi în centrele de permanenţă i se asigură după caz, de către serviciul judeţean de ambulanţă sau de autoritatea publică locală un vehicul special dotat pentru deplasări la consultaţiile de urgenţă. În judeţul Bihor există la ora actuală 19 centre de permanenţă.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !