Veniturile din chirii, impozitate

Veniturile din chirii, impozitate
ORADEA - Anul 2008 vine cu veşti proaste pentru persoanele fizice care obţin venituri din cedarea în folosinţă a bunurilor. Începând cu 1 ianuarie 2008, veniturile persoanele fizice obţinute din cedarea folosinţei bunurilor, realizate din derularea unui număr mai mare de cinci contracte de închiriere, se califică fiind venituri din activităţi independente.

„Acest lucru a fost stabilit prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 2333/11.12.2007, care a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial”, ne-a declarat Smaranda Scridon, directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor.

Obligaţii

Astfel, această categorie de contribuabili este obligată să înregistreze contractele de închiriere  la organul fiscal. Veniturile astfel obţinute vor fi stabilite în sistem real, potrivit regulilor prevăzute pentru activităţi independente, la nivelul tuturor contractelor.

Conducerea contabilităţii în partidă simplă este o altă obligaţie a persoanelor care au închiriate mai mult de cinci apartamente sau garsoniere. „Contribuabilii care obţin astfel de venituri mai trebuie să depună la organul fiscal două declaraţii. Până la 15 ianuarie 2008, trebuie depusă declaraţia estimativă – D220 – privind veniturile şi cheltuielile estimate, iar până la 15 mai a anului următor, trebuie depusă declaraţia D200 – privind veniturile realizate în anul fiscal expirat”, a precizat Smaranda Scridon.

Declaraţiile fiscale se depun la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal persoana care cedează în folosinţă, bunurile pentru persoanele care îşi au domiciliul în România. Pentru ceilalţi contribuabili, declaraţiile se depun la organele fiscale unde se află sursele de venit. „Persoanele fizice fără domiciliul fiscal în România, care au în proprietate bunuri subînchiriate în raza teritorială a mai multor organe fiscale au obligaţia să desemneze o sursă principală de venit”, a subliniat directorul DGFP Bihor.

Pentru neîndeplinirea obligaţiilor declarative se vor aplica sancţiuni contavenţionale cuprinse între 10 şi 100 de lei.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !