Verde pentru noile ANL-uri

Verde pentru noile ANL-uri
ORADEA – Studiul de fezabilitate pentru 132 noi apartamente care vor fi construite la intersecţia Căii Aradului cu Calea Sântandreiului a primit verde la finanţare de la Ministerul Lucrărilor Publice şi Locuintelor.

Municipalitatea pregăteşte acum un nou amplasament în Velenţa, pe care s-ar putea ridica alte cinci sau şase blocuri prin ANL.

Aviz favorabil

„Vineri am primit aviz favorabil pentru locuinţele din Calea Aradului, trei blocuri a câte două scări, în total 132 apartamente. Am reuşit să convingem finanţatorul să accepte mansardarea blocurilor aşa cum erau proiectate, ceea ce ne-a dat un plus de locuinţe. Studiul de fezabilitate aprobat a fost realizat pe cheltuiala noastră (a oraşului, n.r.) şi a costat 9.600 euro”, spune viceprimăriţa Biro Rozalia.

Conform acesteia, în maxim două luni ar trebui să fie gata licitaţia pentru atribuirea proiectării pentru a se porni demersurile pentru cea pentru execuţie. „Undeva la mijlocul lui 2009 vom ajunge să predăm apartamentele”, anticipează viceprimăriţa Biro.

Studiul de fezabilitate prevede construirea a 36 de apartamente cu o cameră, 90 cu două camere şi 60 cu trei camere. În jurul blocurilor, spune Biro Rozalia, este spaţiu pentru 120 de locuri de parcare, astfel că aproape toţi viitorii locatari vor avea unde-şi lăsa maşinile.

În Moreni

În prezent, Municipalitatea a demarat procedurile pentru pregătirea unui nou amplasament care se pretează ridicării de blocuri, în vederea depunerii unei noi cereri de finanţatre la ANL. Terenul avut în vizor se află în strada Moreni, în vecinătatea blocului în care Primăria are locuinţe sociale pentru evacuaţi. „Terenul este al nostru dar e ocupat de nişte construcţii ale CFR-ului. Va fi pe masa consilului local de joi un proiect prin care cerem acordul să cumpărăm aceste construcţii. Nu avem încă o evaluare, se poate face una după ce primim permisiunea de la consilieri. În acest moment, credem că cer (CFR, n.r.) de vreo două ori cât credem noi că face”, spune viceprimăriţa Biro.

Ca-n Pisa

Unicul şantier deschis de ANL în Oradea, cel din B-dul Decebal, din zona Grădinii Zoo este gestionat de CIAC, firma fostului consilier local al PSD Ioan Mintaş. Cele două blocuri se află în situaţia de a tot tărăgăna termenul de predare, stabilit iniţial pentru luna frebruarie şi amânat, acum, până în iulie. „Din câte ştim noi au apărut probleme la finisaje şi la structura de rezistenţă. Unul dintre blocuri nu era chiar vertical, era uşor înclinat spre stânga”, spune Biro.

Cristina Ghilea



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !