„Verzii” încep adopţia arborilor

4Comentarii
În încercarea de a păstra „habitatul natural de luncă”, existent pe malul Crişului, în zona centrală a municipiului, ecologiştii orădeni au lansat un program de „adopţie” a copacilor de pe mal.

„Considerăm că păstrarea acestui habitat este o prioritate pentru oraşul nostru, iar «canalizarea» Crişului Repede nu ar face nimic altceva decât să depersonalizeze municipiul Oradea şi să distrugă un habitat cu care multe alte oraşe europene s-ar mândri” menţionează Mihai Togor, preşedintele Centrului Regional de Supraveghere Ecologică (CRSE).

CRSE spune că prin distrugerea vegetaţiei de pe malurile Crişului s-ar pierde habitatul necesar cuibăririi unor specii de păsări ca: pescărelul albastru, muscarul gulerat, egreta mică, sfrânciocul roşiatic, privighetoarele de zăvoi sau pescăruşul râzător. De asemenea, acesta este un habitat caracteristic următoarelor specii de peşti: ştiucă, somn, avat, clean, biban sau babuşcă.

              „Sprijinul cetăţenilor se poate materializa prin «adoptarea» unui arbore din zona respectivă.  Adopţia presupune ca cetăţeanul să fie garantul integrităţii respectivului arbore, iar singura lui obligaţie fiind de a verifica semestrial starea de sănătate a arborelui «adoptat»”, mai spune Mihai Togor.

Arborii care pot fi adoptaţi au fost selectaţi pe baza vârstei lor, a locului unde au crescut, a speciei şi a importanţei lor pentru malul Crişului. Persoanele interesate pot consulta la CRSE baza de date cu arborii disponibili, pot alege arborele preferat şi pe baza completării unui formular de „adopţie”, vor primi un certificat de adopţie, îmbogâţindu-şi astfel familia cu un nou „membru”.

 

Ovidiu Morcan



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor