Viaţă pentru mediu, viaţă pentru noi

Viaţă pentru mediu, viaţă pentru noi
ORADEA – În cursul zilei de miercuri, 44 de cadre didactice din municipiu şi judeţ s-au întâlnit la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) pentru a pune la punct detaliile privind desfăşurarea proiectului „Viaţă pentru mediu, viaţă pentru noi”.

„Scopul proiectului este formarea atitudinilor necesare pentru înţelegerea relaţiilor oameni-cultură-mediul înconjurător”, spune Daniel Negrean, purtătorul de cuvânt al IŞJ Bihor. Principalele obiective sunt conştientizarea publică a problemelor de mediu, sensibilizarea comunităţii locale, însuşirea regulilor de educaţie ecologică, colectarea de materiale reciclabile, încurajarea turismului ecologic, precum şi protejarea şi conservarea ariilor naturale protejate.

În răspunderea elevilor
Astfel, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ se va constitui un grup de iniţiativă, format din trei elevi şi un profesor, care alături de ceilalţi colegi ai lor vor avea ca responsabilitate îndeplinirea obiectivelor mai sus menţionate. Faza locală a concursului va avea loc în perioada decembrie 2006 – februarie 2007, când fiecare şcoală îşi va descrie stadiul programului. Factorii implicaţi în proiect sunt IŞJ Bihor, Agenţia de Protecţia Mediului, Departamentul de Protecţie a Mediului din cadrul Primăriei Oradea şi firma Amur Sistem.

Ioana Iuhas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase