Viata unui liceean din Oradea, in mainile bihorenilor

Viata unui liceean din Oradea, in mainile bihorenilor
De ajutorul bihorenilor depinde viaţa unui liceean din Oradea.

Îl cheamă Sebastian Vlad Bodiu, este elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional Iosif Vulcan şi în 14 mai anul acesta îşi va putea sărbători majoratul numai dacă bihorenii îi vor sări urgent în ajutor.

Din toamnă

În toamna trecută, Vlad se pregătea de şcoală când a suferit primele dureri difuze la şoldul stâng. Părinţii lui l-au dus la medici, a fost tratat cu antiinflamatoare, a făcut şi fizioterapie. O vreme durerile au cedat, dar au reapărut nu după mult timp. Părinţii au decis atunci să îi facă lui Vlad Sebastian mai multe analize. Liceeanul a fost internat, i s-a efectuat chiar şi un RMN (investigaţie cu rezonanţă magnetică nucleară) în zona bazinului. Aşa s-a descoperit că durerile îi sunt cauzate de fapt de o tumoră sacroiliacă şi coxofemurală stângă foarte mare. Vlad este tratat la Spitalul Dr. Gavril Curteanu şi la clinica de profil din Timişoara.

Acolo i s-a făcut şi biopsia.”Nu m-am aşteptat ca biopsia osoasă să fie de fapt o intervenţie chirurgicală în toată regula şi să rămân cu o cicatrice atât de mare”, ne-a mărturisit Vlad Sebastian, care ne-a spus că aşteptarea rezultatului pentru examenul histopatologic i s-a părut cea mai grea din viaţa lui (22 de zile).

Luptă cu boala

După prelevare, probele au fost duse la Szeged şi la Bucureşti, pentru analize. „În ziua când a venit rezultatul atât de la Bucureşti cât şi de la Szeged, universul meu s-a îngustat: am fost diagnosticat cu o formă rară de cancer – Sarcom Ewing. Am început lupta cu boala!” relatează tânărul, care în pofida suferinţei imense continuă să fie extrem de optimist. Dr. Gabriela Miculschi, reputatul medic pediatru onco-hematolog, ne-a declarat că Vlad este un tânăr absolut special şi că are şanse să fie vindecat: “E vorba de o tumoră voluminoasă, după curele extrem de dure de chimioterapie, tumora s-a redus cu 40%. Vlad este un copil deosebit şi nici nu concepe să nu se vindece”, ne-a relatat dr. Miculschi, care spune că acum, după curele de chimioterapie, Vlad are nevoie acum de o intervenţie chirurgicală de extirpare a tumorii, apoi de o operaţie pentru reconstrucţia osoasă şi ulterior de un transplant medular”.

“Doamna doctor mi-a spus că va fi o luptă lungă pe care o vom duce împreună”, relatează Vlad care a trecut de a cincea cură de chimioterapie. “Cu fiecare cură pe care o fac mă simt tot mai slăbit, dar ştiu că e un pas înainte. Nu îmi mai văd prietenii, nu îmi văd colegii, nu am voie să intru în contact cu nimeni. Totul s-a restrâns la un salon de spital şi o cameră acasă”.

O viaţă de 30.000 euro

La a patra cură de chimioterapie urmată la clinica din Timişoara, i s-au recoltat şi celule stem, în perspectiva unui transplant medular. “A fost foarte greu”, mărturiseşte tânărul pacient, care însă e convins că îşi va reveni şi va reuşi să îşi reia viaţa normală, alături de colegii de la şcoală şi de prieteni.

În perioada 10 – 15 aprilie, Vlad este programat la o clinică de la Bologna (Italia), pentru operaţia de extirpare totală a tumorii şi de reconstrucţie osoasă. De reţinut că astfel de intervenţii chirurgicale la tumori ca cea a lui Vlad se fac în lume de puţin timp, Italia fiind una dintre ţările europene unde chirurgii realizează astfel de operaţii, cu succes.

Intervenţia din Italia costă 30.000 de euro şi întrece posibilităţile părinţilor, care au făcut până acum imposibilul, cheltuind enorm pe analize, drumuri, hrană etc.

Pentru intervenţia din Italia, părinţii vor reuşi, se pare, să obţină, prin formularul E112, o decontare din partea statului român de circa 9.000 de euro. Însă restul de 21.000 de euro pe care trebuie să îl pună jos în 10 aprilie, la clinica din Italia, nu mai au cum să îl adune. În lupta disperată pe care o duc pentru singura lumină a vieţilor lor, cei doi părinţi au deschis cont în bancă, punându-şi practic viaţa copilului lor în mâinile bihorenilor.

Prin urmare, cei care doresc să îl ajute pe Sebastian Vlad Bodiu să trăiască pot face donaţii în conturile deschise la Raiffeisen Bank, pe numele mamei lui, Bodiu Dorina Livia: RO45RZBR0000060012148736 – pentru donaţiile în lei şi RO93RZBR0000060012148745 – pentru donaţiile în euro. Cei care doresc să îl ajute pe Vlad pot să-i contacteze pe părinţi la nr. Tel: 0722.794234.

Otilia Sandor



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase