Vicele studenţilor în Senat

Vicele studenţilor în Senat
ORADEA – Funcţia este una foarte importantă. Vicepreşedintele îi poate reprezenta pe studenţi în diverse acţiuni. În Senatul Universităţii Oradea sunt membrii 25 de studenţi.


Două candidaturi au fost înregistrate pentru
postul de vicepreşedinte al studenţilor din
Universitatea Oradea în Senat: Anatol Cojocarie
şi Răducu Tudor Şerbănescu. Cel din
urmă, student anul III la Muzică, a
reuşit să câştige competiţia
după ce a aadunat 13 voturi, iar contracandidatul
său doar cinci. „Sunt prezent de doi ani
în Senat, membru în Comisia Socială
şi cred că acest fapt a atârnat decisiv
în alegerea mea ca vicepreşedinte al
studenţilor în Senat. În această
calitate am avut contact cu toate problemele sociale
ale studenţilor, mai ales a cle
căminiştilor. La iniţiativa mea am avut
o şedinţă a stdenţilor
căminişti cu domnul rector în urma
căreia s-a urgentat introducerea internetului
în cămine”, spune Răducu
Şerbănescu. Proapătul
vicepreşedinte a adăugat că nu
doreşte să facă multe promisiuni, dar
doreşte să continue ce a început.
„În programul meu se află şi
modificarea regulamentului de cazare, recent
adoptat”, a subliniat vicepreşedintele
studenţilor din Senatul Universităţii
Oradea.


 

Veronica Bursasiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase