Victima oboselii la volan

Un bucureştean era cât pe ce să-şi piardă viaţa pe raza localităţii Ilteu, în timp ce se afla la volanul unui autoturism marca Matiz. N. D., de 48 de ani, inginer de profesie, din cauza oboselii la volan a pierdut controlul volanului, părăsind carosabilul şi izbindu-se violent de un copac de pe marginea şoselei.

Maşina a fost şifonată foarte rău, iar şoferul a fost transportat, în stare
gravă, la Spitalul Judeţean Arad. Autoturismul era înmatriculat pe numele unei
societăţi comerciale din capitală. Comisarul Gheorghe Dărău, din cadrul SPR,
a declarat:

„Deşi recomandările noastre în privinţa respectării vitezei legale şi a stării
fizice a persoanelor care urcă la volan sunt constante, se întâmplă, totuşi,
evenimente rutiere de genul celui de la Ilteu, în urma cărora cei implicaţi
ajung, în stare gravă, la spital.

Recomandăm, astfel, conducerea autovehiculelor cu prudenţă, cu respectarea
legislaţiei privitoare la viteză, iar şoferii trebuie să ştie că oboseala la
volan este extrem de periculoasă, fiind de preferat să se odihnească înainte
de a parcurge un drum de câteva sute de kilometri.”

Eugenia Pantea



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !