Victor Piţurcă, locul 18 în topul celor mai buni antrenori din 2007

Victor Piţurcă, locul 18 în topul celor mai buni antrenori din 2007
Lui Victor Piţurcă i se recunosc meritele pentru calificarea naţionalei la un turneu final, după opt ani. Selecţionerul României ocupă locul 18 în clasamentul celor mai buni antrenori pe 2007, întocmit de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).

Piţurcă se află la egalitate cu antrenorul Spaniei, Luis Aragones, însă este devansat de adversarii din grupa de la Euro. Francezul Raymond Domenech ocupă locul opt, urmat imediat de selecţionerul Italiei, Roberto Donadoni. Marco van Basten, antrenorul Olandei, este pe 17, chiar înaintea lui Victor Piţurcă.

Există şi două surprize, una dintre ele fiind clasarea în primii 15 antrenori a unei femei. După ce a câştigat cu Germania, în 2007, Campionatul Mondial la fotbal feminin, Silvia Neid a ajuns direct pe locul 12. O altă surpriză este clasarea pe ultima poziţie a podiumului a lui Jorvan Vieira, selecţionerul…Irakului.

Primul loc este ocupat de selecţionerul Braziliei, Carlos Dunga, iar poziţia secundă îi revine lui Slaven Bilic, antrenorul Croaţiei, echipa care a lăsat Anglia în afara Europenelor din acest an.

Clasamentul celor mai buni selecţioneri din 2007:

1. Carlos Dunga (Brazilia) 148 puncte

2. Slaven Bilic (Croaţia) 101p

3. Jorvan Vieira (Irak) 83p

4. Karel Bruckner (Cehia) 59p

5. Joachim Low (Germania) 56p

6. Guus Hiddink (Rusia) 51p

7. Otto Rehhagel (Grecia) 43p

8. Raymond Domenech (Franţa) 40p

9. Roberto Donadoni (Italia) 38p

10. Alfio Basile (Argentina), Luiz Felipe Scolari (Portugalia) 36p

12. Silvia Neid (Germania femei) 28p

13. Hugo Sanchez (Mexic) 27p

14. Leo Beenhakker (Polonia) 25p

15. Alexander McLeish (Scoţia), Hugo Daniel Tocalli (Argentina U21) 21p

17. Marco van Basten (Olanda) 19p

18. Victor Piţurcă (România), Jose Luis Aragones (Spania) 14p

20. Richard Alfred Mayela Paez (Venezuela) 9p

21. Dror Kashtan (Israel) 8p

22. Roy Hodgson (Suomi) 7p

23. Robert Bradley (Statele Unite) 6p

24. Helio dos Anjos (Arabia Saudită), Igor Dobrovoski (Moldova), Robert Nouzarez (Guineea) 5p



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !