Victorie cu Spania pentru locul 7

Victorie cu Spania pentru locul 7
Reprezentativa de polo a României a avut o evoluţie remarcabilă la CE 2010.

Poloiştii tricolori au reuşit să învingă din nou Spania, cu scorul de 8-7 (0-0, 4-3, 4-0, 0-4), în meciul pentru locurile 7-8 ale Campionatului European 2010. Golurile întâlnirii au fost înscrise de C. Radu 3, Buşilă 2, Iosep 1, Diaconu 1, Kádár 1, respectiv Molina 3, Martin 1, Espanol 1, Garcia 1, Mallarach 1. În urma acestei victorii, Romania s-a situat finalmente pe locul 7 la CE, repetând astfel clasarea de la CM 2010, unde a ocupat acelaşi loc.

Naţionala noastră a avut evoluţii remarcabile la turneul final de la Zagreb, unde a izbutit să învingă de două ori vicecampioana mondială, Spania (scoruri 8-7 şi 11-10) şi a remizat cu campioana europeană en titre, Muntenegru, scor 9-9. Tricolorii au mai înregistrat două victorii în faţa Turciei, scoruri 15-8 şi 12-6. Nu trebuie omis faptul că echipa noastră a avut un ghinion teribil la tragerea la sorţi, făcând parte dintr-o veritabilă grupă a „morţii”, din care a reuşit să iasă cu capul sus.

Naţionala de polo este de altfel cea mai bună reprezentativă masculină a României la jocurile de echipă, fiind de altfel singura care deţine şanse de calificare la Jocurile Olimpice de la Londra 2012.

G.N.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !