Victorie decisivă pentru locul patru

Victorie decisivă pentru locul patru
ORADEA – Orădencele şi-au dorit foarte mult un succes în partida de ieri, în faţa formaţiei Smart, principala contracandidată la clasarea pe locul al IV-lea, care asigură calificarea la play-off-ul campionatului.

CS Motorul şi-a asigurat victoria cu scorul de 3-1 (1-1), luând o opţiune serioasă pentru participarea la semifinalele Ligii I de fotbal feminin. Cu două etape înainte de finalul sezonului regulat, echipa orădeană se află pe locul IV, având trei puncte avans faţă de Smart.
Meciul de ieri a fost dominat din punct de vedere tactic de CS Motorul, formaţia gazdă obţinând un succes meritat. Gazdele au ratat o lovitură de la 11 m prin Şoldan (‘7), dar au deschis apoi scorul prin Crâşmariu (’36). Bucureştencele au egalat spre finalul reprizei, prin Cergan (’44), sporind tensiunea întâlnirii.

CS Motorul a trecut din nou în avantaj, prin golul lui Iacov (’65), după care oaspetele au forţat iar egalarea. Gazdele s-au apărat însă cu exactitate, Smart nereuşind să-şi creeze nici o ocazie de gol. CS Motorul a izbutit lovitura de graţie în minutul 77, când Maria Popa I a transformat spectaculos o lovitură liberă din afara careului, ridicând scorul la 3-1.

Partida era practic jucată, rezultatul final consfinţind o victorie incontestabilă a gazdelor. În ultimele două etape, CS Motorul va juca în deplasare cu Clujeana Cluj-Napoca, respectiv pe teren propriu cu CSŞ Târgovişte.

Nutiu Gavril



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase