Victorie dupa 6 ani in derby

Victorie dupa 6 ani in derby
Formatia antrenata de Roberto Mancini, Inter Milano a reusit sa invinga pe Ac Milan cu 3-2, in derby-ul orasului Milano, prin reusita lui Adriano din prelungiri.

Un nou episod, acelasi razboi: Inter-Milan. Tensiune, incrancenare, dramatism, intrari la limita si o atmosfera incendiara in tribune. Acestea sunt ingredientele care caracterizeaza an de an derby-ul orasului Milano. Nici partida din aceasta seara nu s-a abatut de la regula, cei 22 de jucatori angajandu-se intr-o incrancenare formidabila.

 

Partida a inceput vijelios, Martins spargandu-I arcada lui Kaladze in minutul 2. Dupa un inceput mai bun al trupei lui Ancelotti, interistii au pus treptat stapanire pe joc, agerul Martins si puternicul Adriano dandu-le mari batai de cap fundasilor milanezi.

Primul gol al intalnirii a fost marcat de Adriano (25), dupa ce arbitrul Domenico Messina acordase usor penalty, la patrunderea lui Martins in careul Milanului. In minutul 39, Pirlo executa o lovitura libera de la 20m, Stankovic loveste balonul cu mana in suprafata de pedeapsa si Messina nu sta prea mult pe ganduri, acordand din nou penalty.

Sevcenko transforma cu siguranta si cele doua echipe intra la egalitate la vestiare, dupa o prima repriza in care, arbitrul Domenico Messina a vrut sa fie personajul principal de pe teren.

 

In partea a doua, Milanul incepe in forta, si incursiunile lui Gilardino (46, 47) dau emotii apararii interiste. Un moment important s-a petrecut in minutul 53, cand Nesta a iesit de pe teren accidentat, in locul sau intrand Dario Simic. Defensiva Milanului si asa improvizata pana atunci cu Kaladze fundas central, sufera o noua lovitura.

Stam a fost coborat de pe drepta, in centru, locul sau pe flanc fiind luat de Simic. Nigerianul Martins a adus din nou Interul in avantaj in minutul 59, dupa ce Adriano a executat foarte bine o lovitura libera de la 25m. Dida a respins balonul in fata si Martins pe faza, a facut 2-1 pentru Inter.

Milan a fortat egalarea cu Kaka in rol de dispecer, brazilianul ratand o uriasa ocazie in minutul 68, cand sutul sau din alergare a fost deviat de Cordoba in bara portii lui Julio Cesar.

Egalarea s-a produs in minutul 83, puternicul Stam reluand cu capul, centrarea lui Pirlo din lovitura libera. Era 2-2 si se parea ca va mai trece inca un an, pana ce Inter va reusi sa invinga acasa pe rivala Ac Milan.

De aceeasi parere nu a fost insa si Adriano, care dupa ce a ratat singur cu Dida (87), a adus toate cele trei puncte pentru Inter, in minutul 92. Defensiva fragila a Milanului a cedat in final si astfel, Inter obtine prima victorie pe teren propriu in fata lui Milan, dupa sase ani.

 

In clasamentul Serie A, cele doua echipe fac rocada, Inter urcand pe locul trei, in timp ce Milan coboara pe patru. Lider detasat ramane Juventus cu 42 de puncte, urmat de Inter si Fiorentina cu 32, Milan ramanand cu 31. Pe locul cinci urca surprinzator Livorno cu 28 de puncte, la trei lungimi de un loc in Champions League.

 

INTER: Julio Cesar; J. Zanetti, Cordoba, Samuel, Favalli; Stankovic, Veron, Cambiasso, Figo (Burdisso 81′); Martins (Cruz 85), Adriano. Antr: Roberto Mancini.

MILAN: Dida; Stam, Nesta (Simic 52′), Kaladze,Serginho; Gattuso (Jankulovski 71′), Pirlo, Seedorf; Kaka; Gilardino (Vieri 75′), Sevcenko.Antr: Carlo Ancelotti.