Victorie în primul meci al anului

De Gavril Nutiu
Au învins vicelidera
Au învins vicelidera - © FOTO: FAN
Divizionara A de handbal feminin CSU Oradea a câștigat cu scorul de 34-31 (16-15) partida de pe teren propriu cu ACS Crișul Chișineu Criș, contând pentru etapa a 11-a (prima din cel de-al doilea tur) a Seriei D.

Formația orădeană a început astfel anul „cu dreptul”, obținând o victorie spectaculoasă în fața Crișului, echipă cotată drept favorita întâlnirii. Echipa pregătită de fostul antrenor al CSM Oradea, Sebastian Tudor, este vicelidera clasamentului și se bate pentru promovarea în Liga Națională.

Handbalistele orădene s-au mobilizat exemplar și au practicat un joc bun, atât în faza defensivă, cu multă agresivitate, cât și în cea de atac. Cu excepția primelor minute, gazdele s-au aflat în permanență la conducere, desprinzându-se în repriza secundă la trei-patru goluri. Scorul final, 34-31, consemnează succesul meritat al orădencelor.

CSU Oradea a jucat în formula: Pintea, Sabău, A. Ardelean – portari; Petric 9 goluri marcate, Lazea 6, Abodi 6, Hercuț 5, Munteanu 3, Verzea 3, Vrabie 2, Tanc 1, Enea, Zegrean, Damian, Motogna, Gaga, Corondan. Antrenoare: Doina Ardelean, Secund: Cristian Ardelean.

„Mă bucur pentru acest succes. A fost pentru prima dată în acest sezon în care am avut la dispoziție toate jucătoarele din lot și acest lucru s-a văzut. Ne-am pregătit împreună în formulă completă timp de câteva zile și fetele au respectat ceea ce am stabilit la antrenamente. Ne-am surprins adversarele și am obținut o victorie meritată”, ne-a declarat antrenoarea Doina Ardelean. Etapa viitoare, CSU Oradea va juca în deplasare cu CSU Reșița.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !