Victorie la pas în meciul de la Timișoara

Reactualizat la:
Victorie la pas în meciul de la Timișoara
CSM CSU Oradea a câștigat fără emoții partida de marți din deplasare de la BC Timișoara, scor 73-92.

Campioana României a dominat autoritar și s-a aflat la conducerea partidei încă din primele minute de joc. Orădenii au avut un prim sfert foarte bun din punct de vedere ofensiv, reușind să marcheze 29 de puncte față de doar 18 primite. Până la pauza mare CSM a reușit să își mărească avantajul cu  încă 9 puncte, scor 17-26 (35-55).

Al treilea sfert a fost adjudecat de timișoreni cu scorul 23-18, iar ultimul sfert a fost câștigat din nou de orădeni, scor 15-19.

Barnette a fost coșgheterul partidei, americanul reușind să înscrie 18 puncte, să recupereze 6 mingi și să ofere 2 pase decisive.

În urma acestei victorii CSM Oradea a egalat la puncte formația timișoreană, cele două ocupând acum locurile 5-6.

Antrenorul orădenilor, Cristian Achim, a precizat la finalul partidei de marți că este pentru prima dată în acest sezon când a avut tot lotul la dispoziție. „În condițiile date nu sunt foarte multe lucruri de spus. Am controlat meciul din minutul 5. Am jucat bine în special pe parcursul primelor două sferturi, pentru ca în sferturile 3 și 4 să menținem diferența, ceea ce mă bucură. Sper să putem continua așa.

Între ghilimele suntem eliberați de cupele europene. Nu neapărat de meciuri, cât despre drumuri și transport, care a fost un calvar. Participarea continentală a fost o experiență foarte frumoasă, cu multe aspecte pozitive, dar pe de altă parte a fost una extenuantă.

Tot între ghilimele, avem noutăți în lot, așa cum am mai spus. Barnette revine după trei luni, iar Franklin nu a fost alături de noi în prima parte a campionatului. În aceste condiții, obiectivul meu în TOP 6 rămâne să leg echipa și să o avem la capacitate maximă pentru startul playoff-ului.

Pe data de 7 martie s-a consemnat pentru prima dată să avem lotul întreg în acest sezon. Mă refer la pregătirea unui meci și desfășurarea lui în condiții de echipă întreagă, cu tot lotul valid, pe tot parcursul meciului. Este o premieră pentru noi în acest sezon. Sper să rămânem în continuare în aceeași alcătuire”.

CSM CSU Oradea va disputa următoarea partidă pe teren propriu, sâmbătă, 11 martie, de la ora 19:00, cu Steaua CSM București.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase