Victorie lejeră pentru Luceafărul Oradea

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
Victorie lejeră pentru Luceafărul Oradea
Luceafărul Oradea a susţinut al şaselea joc de pregătire din această vară în compania formaţiei de Liga a IV-a Crişul Sântandrei.

Superiori la toate capitolele, „luceferii” s-au impus cu scorul de 6-0 (4-0). După ce Ban (3) şi Bedea (5) au trimis şuturi periculoase din afara careului, Arnăutu a deschis scorul cu o lovitură de cap (8). A ieşit la rampă Cigan, care în două minute a punctat de două ori. În minutul 28 a făcut 2-0 cu o reluare simplă în poarta goală, după care a trimis în plasă, la colţul scurt, mingea centrată de Păcurar (3-0). Până la pauză, orădenii au mai punctat o dată prin Arnăutu, care a trimis în plasă cu capul după un corner (4-0). În minutul 45, Hering a limitat pe moment diferenţa şi a scos de pe linia porţii şutul lui Bedea şi apoi reluarea cu câlcâiul a lui Cigan.

După pauză, „luceferii” şi-au continuat dominarea, dar Păcurar 50, Cigan 56 şi 59, Costea 70, au ratat din situaţii favorabile.Venit de la CS Oşorhei, tânărul Costea a reluat şirul golurilor şi a marcat pentru 5- 0 cu un şut de la 10 metri trimis în dreapta lui Deac (78). Golul meciului l-a realizat Alex Sorian cu un şut senzaţional plasat la vinclu dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri lateral dreapta (6-0).

Start amânat în Liga 2

Comitetul Executiv al FRF a decis să amâne cu o săptămână startul campionatului în Liga a II-a. Astfel, prima etapă se va desfăşura sâmbătă 6 august şi nu pe 30 iulie cum a fost stabilit iniţial. Nu se ştie câte echipe vor lua startul, iar programul campionatului 2016/2017 urmează să fie stabilit luni 1 august.

Au evoluat echipele:

Luceafărul: E. Pap (46 Goia) – Balea (62 Drăgan), Sg. Moga (62 Nogo), Fl. Ilie (78 D. Stan), I. Ban (46 Al. Radu) – Ţegle (62 Feher), Bedea (62 Bactăr) – C. Roşu (62 Chiş Toie), P. Păcurar (62 Balla), Cr. Cigan (62 D. Costea) – Sg. Arnăutu (62 Sorian). Antrenor: Florin Farcaş

Crişul: Deac – Mălaiu, Hering, L. Dărăban, Fitero, Cl. Copil, Gavrilaş, Arsene, R. Giura, Ungur, Olariu. Au mai jucat Moza, Cr. Dărăban, Leş, Piţigoi, G. Zima, Rada, P. Ştefan, D. Jurcuţ. Antrenor: Ciprian Dianu

Arbitri: Radu Bitea – Radu Pascu, Bogdan Gireadă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase