Victorie muncită pentru letoni

Victorie muncită pentru letoni
Deva – În meciul de debut al turului I al Preliminariilor Campionatului European de Fotbal care s-a desfăşurat joi la Sala Sporturilor din Deva, Letonia a reuşit să învingă greu reprezentativa Bulgariei. 

Deşi vecinii de la sud au început în forţă partida, reuşind o bară chiar în minutul 1, cei care vor deschide scorul vor fi letonii prin Mihails Lisjakovs. Iar acest lucru s-a întâmplat în minutul 2. Aşadar, 1-0 pentru Letonia.

Prima repriză, ca de altfel întreaga partidă, s-a desfăşurat sub semnul echilibrului, ambele echipe dorind cu ardoare victoria. Bulgarii au încercat mai des poarta de la distanţă, în timp ce letonii au fost mai combinativi. Cu toate acestea, nici o echipă nu a reuşit să marcheze, scorul la pauză menţinându-se 1-0.

Deşi partea a doua a jocului a fost mai încinsă, cu atacuri mai directe la ambele porţi, nici bulgarii nici letonii nu reuşesc să introducă mingea în plasă. S-au ratat foarte multe ocazii, chiar din poziţii clare de gol. Singurii care s-au remarcat au fost portarii celor două echipe.

În minutele 30 şi 34 letonii ratează şi două lovituri de penalitate prin Nicolajs Kocerigis. Pentru a reuşi egalarea, bulgarii au jucat în ultimele două minute cu portarul în atac, dar tot în zadar. În aceste condiţii, cu 20 de secunde înainte de final, letonii reuşesc să mai marcheze încă o dată prin Antons Bakanins. Deci un 2-0 care dă speranţe letonienilor.

Valentin Neagu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase