Victorie preţioasă la Caracal

Handbaliştii de la CSM Leonardo s-au impus pe terenul echipei Romvag cu 33-30. Gavril Nuţiu gavril.nutiu@informmedia.ro Caracal – CSM Leonardo a înregistrat un succes extrem de important în deplasarea cu Romvag Caracal, una dintre contracandidatele directe la retrogradarea în divizia secundă.

Dupa înfrângerile suferite în ultimele trei etape, cu Dinamo
Bucuresti, HC Minaur si U Armatura Cluj, echipa oradeana a câstigat când
trebuia, victoria cu Romvag putând avea o importanta majora în lupta
pentru supravietuirea în Liga Nationala.

Conducerea CSM Oradea a reusit pe „ultima suta de metri” înaintea
meciului de la Caracal rezolvarea dreptului de joc pentru cei doi „stranieri”
transferati recent, portarul Neven Dojcinovic (Bosnia – Hertegovina) si Radovan
Vujnic (Serbia – Muntenegru). Acest fapt a avut un mare rol în stabilirea
rezultatului final, cei doi sârbi aducându-si o contributie importanta
la victoria echipei lor.

Prima repriza a fost foarte echilibrata, cele doua echipe mergând „cap
la cap” pe tabela de marcaj, scoruri 1-1, 2-2, 4-4. CSM Leonardo s-a distantat
la un moment dat, scoruri 5-9 si 6-10, dar gazdele au revenit, reusind sa egaleze,
scor 10-10, si sa preia apoi conducerea. Romvag a terminat prima repriza cu
un avantaj minim, scor 18-17.

Cinci minute decisive
Repriza secunda a debutat cu acelasi aspect echilibrat al jocului, scoruri 20-20,
22-22, 25-25, 27-27 (’52). Au urmat, din fericire, cinci minute extrem de faste
pentru oradeni, care au înscris cinci goluri consecutive, scorul devenind
27-32 (’57).

Avantajul luat s-a dovedit a fi decisiv pentru soarta partidei, CSM Leonardo
reusind sa-si asigure victoria. Gazdele nu au mai putut decât sa reduca
proportiile scorului. Rezultatul final, 30-33, consfinteste o victorie foarte
utila pentru echipa noastra.

„Remarc întreaga echipa pentru acest succes. Cei doi portari au
avut prestatii excelente. De altfel, cei doi jucatori sârbi au avut un
aport important la victoria noastra. Este un succes de moral, care sper sa contribuie
la redresarea formatiei”, ne-a declarat antrenorul principal al CSM Leonardo,
Adrian Stot. Liga Nationala se va întrerupe timp de doua saptamâni,
pentru o actiune a echipei nationale.

Etapa viitoare, CSM Leonardo va juca pe teren propriu cu CSM Medgidia.

CASETA TEHNICA
Romvag Caracal – CSM Leonardo Oradea 30-33 (18-17)
Romvag: Rusu, Emancipatu – Cocian 1, Marinescu, Fojica, Stânga 5, Gavrila
2, Truica 6, Radovici 2, Ruseanu 1, Marinica, Bucur, Alesu 13, Pantu. Antrenor:
Constantin Dumitrescu, Liviu Trica
CSM Leonardo: Dojcinovic, Andrei – portari; Libert 7, Pankler, Vujnic 4, Apostol,
Mateas 1, Sandru 2, Munea 5, Boescu, Colesnic 7, Roman 3, Nita 1, Bernicu 3.
Antrenori: Adrian Stot, Adrian Rus
Arbitri: Alin Cârligeanu (Bucuresti), Ghiocel Bejenariu (Pitesti)
Lovituri de la 7 m: 5-4. Transformate: 3-1
Eliminari de 2′: 4-4

Gavril Nutiu