Victorii „la pas” în faţa Astrei Arad

Victorii „la pas” în faţa Astrei Arad
ORADEA – Prima etapă din noul sezon în Superliga Naţională de polo pe apă a programat două meciuri facile pentru CSM Leonardo, echipa orădeană primind în bazinul propriu vizita formaţiei Astra Arad.

Întâlnirile trebuiau de fapt să se dispute în deplasare, dar au avut loc la Oradea deoarece bazinul din Arad se află în reparaţii. Cele două partide au fost fără istoric, poloiştii orădeni adjudecându-şi victoriile fără a forţa prea mult. Antrenorul Cornel Gordan a rulat de altfel întregul lot avut la dispoziţie, preferând să-şi menajeze titularii în vederea dificilelor partide care urmează în următoarele două etape, cu Rapid şi Steaua.

Jucătorii arădeni au încercat să ofere o replică bună în faţa unui adversar superior, reuşind doar să limiteze cât de cât proporţiile scorurilor înregistrate. Golgeterul gazdelor în cele două meciuri a fost internaţionalul Gheorghe Dunca, autorul a zece goluri (4+6). Deşi acuză dureri la încheietura mâinii de aruncare, celălalt internaţional al CSM Leonardo, Ramiro Georgescu, a jucat şi în partidele cu Astra, fiind folosit mai mult pe postul de centru. El a realizat câteva faze de spectacol, marcând şase goluri (3+3). Etapa viitoare, CSM Leonardo va juca tot acasă, cu Rapid.

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase