Victorii lejere pentru CSM Digi în „dubla” cu Amefa

De Gavril Nutiu
Ramiro Georgescu a marcat cinci goluri
Ramiro Georgescu a marcat cinci goluri
Disputate la Oradea, cu Amefa în calitate de gazdă, meciurile dintre CSM Digi şi echipa arădeană s-au încheiat cu două victorii normale pentru campioni.

Aşa cum ne-a obişnuit în actualul campionat, antrenorul orădenilor, Kádár Kálmán s-a bazat şi în partidele cu Amefa mai mult pe juniori, odihnind o parte dintre titulari. Tiberiu Negrean, care s-a confruntat cu o puternică gripă în ultimele zile, nu s-a antrenat toată săptămâna şi a jucat doar în partida a doua. La rândul său, Ramiro Georgescu a fost folosit în ambele meciuri, dar el nu este încă refăcut în totalitate după o mai veche problemă stomacală.

Din această cauză, internaţionalul orădean nu va face, probabil, deplasarea la Split, pentru prima partidă cu Mornar. Meciurile cu Amefa au fost la discreţia orădenilor, care s-au impus fără a se întrebuinţa prea mult. Etapa viitoare, CSM Digi va disputa derby-ul campionatului, în compania contracandidatei la câştigarea titlului, Steaua. „Dubla” CSM Digi – Steaua va avea loc la Oradea, la 21-22 noiembrie.

CASETA TEHNICĂ

Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”

Amefa Arad – CSM Digi Oradea 8-16 (2-4, 2-4, 2-5, 2-3) şi 8-15 (2-2, 1-3, 1-5, 4-5)

Amefa Arad: Hodăgeu, Vidican – portari; Vancsik 2+0, Pantazi, Fürj 1+1, Vatrai 0+2, Huber 1+2, Palotas 1+1, Grama 3+0, Laza 0+1, Kovács, Bordea 0+1, Samuilă. Antrenor: Cristian Cozma

CSM Digi: Pjetlovic, D. Creţu – portari; R. Szabó 4+2, Negrean 0+3, Chioveanu, Popoviciu 1+0, R. Georgescu 1+4, Cupic 2+0, A. Creţu, Dunca, M. Gheorghe 4+1, Remeş, V. Kováts 2+2, I. Szabó 2+3. Antrenor: Kádár Kálmán

Arbitri: Brosovszki Attila (Arad), Remus Oros (Oradea)

Superiorităţi numerice: 6/1 – 5/2, respectiv 5/1 – 6/4

Penalty-uri: 3/2 – 2/1, respectiv 1/1 – 1/1



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase