Viitorii silvicultori ajută natura

1Comentariu
Viitorii silvicultori ajută natura
HIDISEL – Studenţii Facultăţii de Protecţia Mediului, de la specializările Silvicultură şi Exploatări forestiere, din anii de studiu 1 şi 3 din cadrul Universităţii Oradeaau participat la o acţiune de voluntariat în care au plantat puieţi forestieri şi au igienizat zona forestieră de lângă Hidişel.

Acţiunea s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute sub îndrumarea profesorilor de la Facultatea de Protecţia Mediului şi a inginerilor Direcţiei Silvice Oradea.

Studenţii au sădit un număr de 250 puieţi forestieri din speciile gorun, frasin, cireş, pe o suprafaţă de 500 mp, la această acţiune participând un număr de 21 studenţi voluntari, sub îndrumarea asist.unv.drd.ing. Muncuş-Nagy Mihai, prep.ing. Budău Ruben, cadre didactice la catedra de Silvicultură şi reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Oradea, ing.Faur Mircea – responsabil cu regenerarea pădurilor în cadrul direcţiei, şef district ing. Popovici Adrian, şi pădurarii Bungău Teodor şi Leucea Mircea.

Acest eveniment s-a desfăşurat în cadrul programului naţional „Luna Pădurii” care are loc anual în perioada 15 martie – 15 aprilie.

Acţiunea de plantare a puieţilor forestieri avut loc în Poiana vânătorilor din Hidişel, din cadrul Ocolului Silvic Oradea, Direcţia Silvică Oradea.
Valentin Teuca



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor