Viitorul cosmonaut român, lansat de la Oradea

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
Viitorul cosmonaut român, lansat de la Oradea
© Ionuț Câmpean și Cristian Lazăr
Primul cosmonaut român, Dumitru Prunariu a mărturisit că cei care l-au determinat să vină la Oradea sunt doi tineri — Ionuț Câmpean și Cristian Lazăr.

Unul dintre ei, ar putea fi, în viziunea cosmonautului Dumitru Prunariu cel de-al doilea cosmonaut român. „Aștept de mulți ani să avem al doilea cosmonaut român”’, spune Dumitru Prunariu argumentând că România, ca stat membru al Agenției Spațiale Europene, are dreptul să participe la următoarele selecţii de candidati cosmonauţi europeni. Ultima selecție s-a terminat în 2009, iar din șase astronauți selecționați un francez urmează în toamnă să plece în spațiul cosmic.

Care e însă povestea celor doi tineri care l-au sensibilizat pe cosmonaut? „Cu tatăl lui Ionuț am copilărit, străbunicul meu, bunicul și tatăl meu sunt din județul Timiș, satul Groși, comuna Marginea, și acolo îmi petreceam multe vacanțe. După ce s-a născut Ionuț, la un moment dat, m-a întrebat taică-său ce să facă fiindcă Ionuț vrea aviație. Să facă aviație, i-am spus. A terminat Aeronave”, și-a amintit Prunariu.

Cristian Lazăr, este pentru Dumitru Prunariu un caz aparte. „Încă de la începutul liceului a reuşit să mă contacteze pe email și a zis: «Eu trebuie să devin al doilea cosmonaut român. Ce trebuie să fac pentru asta?». Uitați-l aici: a absolvit Aviația, a urmat cursurile Universității Cosmice Internaționale de la Strasbourg și acum este angajat în Germania de Airbus care construiește sateliți. Este un pas foarte apropiat spre a zbura în Cosmos. Nu ştim când Agenţia Spaţială Europeană o să mai facă selecţii pentru candidaţi cosmonauţi. Dar o dată şi o dată va face noi selecţii şi atunci Cristian şi alţi tineri ca el vor avea posibilitatea să participe. Ar fi foarte de dorit ca un român să intre în selecţia finală şi să ajungă să zboare în spaţiul cosmic şi cu tot sufletul voi fi alături de el și îl voi susține ”’, a subliniat Prunariu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase