Vin banii de subvenţii

Până la sfârşitul acestei luni producătorilor din sectorul zootehnic şi vegetal li se vor vira subvenţiile.

Producătoriiagricoli din sectorul zootehnic şi vegetal au motive de bucurie. Până la sfârşitul acestei luni Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Bihor va vira în conturile beneficiarilor de subvenţii sumele cuvenite atât pentru restanţele din lunile septembrie, octombrie cât şi pentru luna noiembrie în sectorul zootehnic . Vor mai fi vitaţi banii pentru cererile din sectorul vegetal aprobate în lunile octombrie şi noiembrie. „ De asemenea, până la sfârşitul lunii februarie se va plăti şi cea de a doua tranşă pentru subvenţiile pe cap de animal la speciile bovine, ovine şi caprine precum şi subvenţiile pentru neutralizarea deşeurilor de origine animală aferente cererilor depuse în lunile octombrie şi noiembrie”, a precizat Traian Abrudan, directorul coordonator al APIA Bihor.

Plăţi

Cererile depuse în luna noiembrie pentru subvenţia la familii de albine se plătesc în procent de 25,78 % din cele 65.540 lei solicitate de către producătorii agricoli în vreme cererile depuse în lunile decembrie 2009 şi ianuarie 2010 nu se mai plătesc datorită epuizării plafonului destinat acestui tip de subvenţie.

Producătorii agricoli care au solicitat adeverinţe vor primi subvenţia în contul menţionat indiferent de faptul că au primit sau nu credite. Cei care nu au utilizat aceste adeverinţe sunt rugaţi să le returneze la Centru Judeţean al APIA Bihor”, a spus Traian Abrudan.

Agenţia a plătit în luna ianuarie şi subvenţiile restante pentru cererile depuse în august pentru familii de albine şi ouă de consum şi subvenţiile pentru cererile depuse în septembrie pentru sectorul zootehnic. Au fost plătite şi restanţele din trimestrul ale doilea şi al treilea pentru subvenţia pentru calitatea laptelui, subvenţii în sectorul vegetal pentru cererile aprobate în septembrie şi decembrie, precum şi subvenţia pentru neutralizarea deşeurilor.Toate aceste sume achitate însumează 3.545.329 lei.

S.Al.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase