Vine Noaptea „publivorilor”

1Comentariu
ORADEA – În 1973, un copil de 10 ani, fascinat de reclamele de la televizor, dar şi de cinematografie, a început să colecţioneze filme şi spoturi publicitare. Astfel, Jean Marie Boursicot a ajuns să adune o arhivă de peste 800.000 de spoturi până în prezent, pasiune care i-a adus un loc binemeritat în Cartea Recordurilor.

Cu timpul, această lume magică în care intrase s-a transformat într-o afacere. Astăzi o cunoaştem sub numele de Noaptea Devoratorilor de Publicitate. Succesul acestui eveniment s-a răspândit pe întregul mapamond, ajungând să fie aşteptat cu nerăbdare anual în peste 40 de ţări de cât mai mulţi oameni.

Un spectacol unic
În prezent, Noaptea Devoratorilor de Publicitate este un spectacol unic, care combină ultimele trenduri ale publicităţii mondiale cu spiritul ludic al celor care participă an de an. Este un show complex, în care nu există cenzura. Sexul, alcoolul, tutunul nu lipsesc din oferta atractivă din fiecare an, la fel cum nici temele puternic sociale nu sunt ignorate. Misiunea, oarecum ascunsă, pe lângă spectacolul în sine, este aceea de a explica necesitatea, utilitatea şi sensul brand-urilor şi lovemark-urilor pentru individul urban, de a ne antrena simţul critic şi plăcerea de a fi consumatori de advertising.

Aceleaşi gazde
În România, evenimentul a fost introdus în 1995 de către Dan Chişu, în scurt timp ajungând să cuprindă aproape toate oraşele mari şi Litoralul. În 1997, când spectacolul şi-a început turneul naţional, ediţia din Oradea a fost găzduită de aceeaşi echipă care se află acum din nou în lumina reflectoarelor şi aduce tuturor îndrăgostiţilor de branduri, pasionaţilor de reclame şi obsedaţilor de publicitate un show incendiar, incitant, şi mai ales o noapte albă de bună dispoziţie. Evenimentul organizat de Communications Media şi oferit de Hewlet Packard România va fi găzduit de Casa de Cultură a Sindicatelor vineri, 23 februarie, cu începere de la ora 21:00.

Valentin Buda



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor