Vine scadenţa la taxe şi impozite

Vine scadenţa la taxe şi impozite
Joi este ultima zi din acest an în care orădenii îşi pot plăti taxele şi impozitele datorate la bugetul oraşului, fără penalităţi.

Ghişeele finanţelor locale de la camera 14 din Primărie aveau deja de ieri o activitate susţinută. Aceasta poate şi din cauza intrării în vigoare a ordonanţei guvernamentale care introduce noul procent de penalizare, de 2% pe lună, faţă de 0,1% pe zi cât era înainte, dar şi aplicarea acestuia integral chiar şi pentru întârzieri de o zi!

Ipoteci şi popriri

Pe lângă penalizarea mare, Municipalitatea este foarte activă şi în aplicarea de constrângeri datornicilor. De la începutul anului şi până-n septembrie, la nivelul Oradiei s-au înfiinţat 5.410 de popriri asupra veniturilor salariale, pensiilor sau asupra disponibilităţilor din conturile deschise la bănci. Alte măsuri de executare silită sunt 107 sechestre mobile, asupra autoturismelor şi 92 de ipoteci. „Toate aceste măsuri de executare au dus  la încasarea la bugetul local a sumei de 10.023.457 de lei, cu 3.318.422 mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, se arată într-un comunicat al Primăriei.
Ultima centralizare a plătiţilor, efectuată la mijlocul acestei luni, arată că persoanele fizice sunt mai harnice la plata dărilor faţă de cele juridice.

Motivul este modul diferit în care aceste categorii suportă criza economică. Mai mult, firmele nu se agită să achite datoriile la stat decât în preajma termenelor de plată, spune Tănase Miculescu, adjunctul Direcţiei Finanţe.
„Persoanele juridice resimt criza într-o măsură mai mare ca persoanele fizice. Lucrul acesta l-am constatat şi termenul anterior de plată şi îl arată mai mulţi indicatori. Ne aşteptăm la creşterea încasărilor de la persoane juridice în preajma termenului de 30 septembrie”, declară directorul.

Încasări

Persoanele fizice, mai conştiincioase

Încasări de la persoane fizice (pf):
– 37.620 de orădeni au plătit taxa auto. Totalul: 5.221.618 de lei
– 19413 de orădeni au plătit impozitul pe teren. Total: 2.946.996 de lei
– 59.734 de orădeni au plătit impozitul pe clădiri. Total: 8.747.790 de lei

Încasări de la persoane juridice (pj):
– 4.904 de pj au plătit taxa auto. Total: 4.300.000 de lei
– 1.339 de pj au plătit impozitul pe teren. Total: 3.949.000 de lei
– 1.940 de pj au plătit impozitul pe clădiri. Total: peste 16.680.000 de lei

Procente
Încasările de la persoanele juridice nu depăşesc 65% din aşteptări la nicio categorie

Persoane fizice
– încasările din taxa auto – 81,56%
– din impozitul pe teren – 86,68%
– din impozitul pe imobile – 83,31%

Persoane juridice
– din taxa auto – 62,33%
– din impozitul pe teren – 65,82%
– din impozitul pe imobile – 59,51%

Cristina Ghilea

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !