Vineri începe al treilea turneu final

Vineri începe al treilea turneu final
Bazinul acoperit Crisul gazduieste de vineri si pâna duminica al treilea turneu final al Superligii Nationale de polo pe apa. Poloistii oradeni încearca sa-si consolideze locul secund din clasamentul Superligii.

CSM Oradea se afla tot pe locul secund dupa primele doua turnee finale, la egalitate de puncte cu Dinamo si la un punct de Rapid, echipe situate pe locurile III, respectiv IV. Steaua si-a asigurat titlul de campioana nationala a editiei, având un avantaj de 12 puncte, care nu mai poate fi recuperat de nici o alta echipa în cele doua turnee finale ramase de disputat.


Elevii antrenorului Cornel Gordan si-au propus sa obtina cât mai multe puncte în turneul de la Oradea, încercând sa se mentina pe locul II. „Ne dorim sa învingem în primul rând echipele situate pe locurile III si IV, Dinamo si Rapid, eventual si pe Steaua. Ne este tot mai greu, resimtim criza de jucatori din lot. În turneul de la Bucuresti nu am contat pe aportul lui Manucu, care nu a putut sa absenteze de la serviciu.

El va reveni în echipa în turneul de la Oradea, dar va lipsi în continuare Bogdan, care nu a putut fi recuperat dupa accidentarea suferita la ureche”, a afirmat Cornel Gordan.


Referitor la sansele echipei sale de a încheia campionatul pe locul secund, antrenorul oradean s-a declarat destul de circumspect. „Ne va fi foarte greu, suntem la mâna formatiilor bucurestene. Eu sper ca ordinea echipelor sa se decida în mod fair-play, fara aranjamente.

Finalul se apropie si orice punct conteaza. Cred ca verdictul se va da abia la ultimul turneu final. Pentru a fi siguri de locul secund, ar trebui sa câstigam toate meciurile în turneul de la Oradea, ceea ce ar fi destul de greu de realizat”, a conchis Cornel Gordan.

Gavril Nutiu




0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !