VIP-urile lui Ţiriac au rărit populaţia de mistreţi a Balcului

7Comentarii
VIP-urile lui Ţiriac au rărit populaţia de mistreţi a Balcului
BALC – Timp de două zile, Ion Ţiriac şi invitaţii lui au vânat peste 200 de porci mistreţi, la tradiţionala partidă de vânătoare organizată pe domeniul de la Balc.  S-a incheiat vanatoarea II 13.1.2008 Video

Aflată la a patra ediţie, vânătoarea a adunat oameni de afaceri, bancheri şi politicieni din toată Europa. Printre invitaţi se numără Wolgang Porsche (moştenitorul companiei auto cu acelaşi nume), prinţul Dimitrie Sturdza, oamul de afaceri Elan Schwartzenberg. În jurul evenimentului a fost o discreţie absolută, cei angajaţi de omul de afaceri fiind instruiţi să nu vorbească cu presa. Surse au precizat că şi fostul premier Adrian Năstase ar fi fost prezent la vânătoare.

Sâmbătă dimineaţa sute de localnici din satele din jurul comunei Balc s-au adunat la domeniul omului de afaceri. Cei mai mulţi au fost angajaţi ca şi gonaci să mâne vânatul în bataia puştilor şi vânători profesionişti care stau în spate pentru a-i apăra pe gonaci în cazul în care sunt atacaţi de porcii mistreţi. Localnicii spun că vin cu plăcere la vânătoare, în fiecare an. Pentru serviciile lor Ion Ţiriac i-a plătit cu 150 de lei pentru cele două zile, câte o masă şi carne de vânat.

Mulţi dintre localnici au participat an de an la tradiţionala partidă de vânătoare. „De patru ani vin în fiecare an. Acum doi ani l-am văzut pe primul ministru de atunci, Adrian Năstase. M-am întâlnit cu el de două ori”, a spus Andras Olah. El obişnuia să meargă şi la partidele de vânătoare organizate de Nicolae Ceauşescu, pe domeniul de la Balc. În ciuda pericolului la care este expus el povesteşte că vine la vânătoare pentru banii primiţi de la omul de afaceri dar şi din plăcere. „E plăcut. E foarte frumos când vezi cum fuge turma de mistreţi. Există şi riscuri dar trebuie să fim atenţi”, a mai povestit localnicul. Înainte de vânătoare gonacii sunt instruiţi cum să se apere de un eventual atac al vânătului şi despre modul în care va decurge partida de vânătoare. Se organizează un instructaj şi protecţia muncii. Noi trebuie să stăm în linii şi să fugărim porcii, când mai încet când mai repede, în funcţie de cum ni se spune. Trebuie să neferim de porcii răniţi”, a declarat Andras Olah. În spatele liniilor de gonaci stau vânători profesionişti, care au rolul de a-i apăra pe cei din linia întâi în cazul în care i-ar ataca porcii mistreţi. „Eu sunt gonac înarmat. Fără noi nu se poate organiza partida de vânătoare. Aşa prevedea legea”, a spus Ioan Bozga, vânător profesionist.

Discreţie totală

Spre deosebire de alţi ani, instructajul gonacilor s-a făcut pe domeniul de vânătoare, departe de presă. De altfel, unui localnic venit să se angajeze ca şi gonac, care a vorbit cu jurnaliştii veniţi în faţa domeniului de vânătoare, nu i s-a mai permis participarea la vânătoare. Totodată, la terminarea zilei de vânătoare personalul angajat de Ion Ţiriac a fost transportat până în primul sat cu mai multe maşini, pentru a nu sta de vorbă cu presa. Pe domeniul de la Balc au intat în cele două zile doar persoanele aflate pe lista oamenilor de pază, iar autoturismele au fost dezinfectate la intrare. Invitaţii omului de afaceri au fost cazaţi atât la complexul de vânătoare cât şi în hoteluri din Zalău şi Oradea. În acest an au fost în jur de 35 de participanţi, oameni de afaceri, politicieni şi bancheri din toată Europa. Partida de vânătoare s-a terminat duminică la amiază, primul avion cu invitaţi decolând de pe Aeroportul Oradea în jurul orei 13.00.

Victima mistreţilor lui Ţiriac

Printre localnici adunaţi azi dimineaţă în faţa domeniului s-a aflat şi Andrei Szabo (61 ani), care în timpul partidei de vânătoare de acum doi ani a fost atacat de un mistreţ. „M-a muşcat de picior în trei locuri. Am stat cinci zile în spital şi m-au operat şi pe urmă am mers în fiecare săptămână la medic, la control în Oradea. Am venit aici să mă întâlnesc cu domnul Ţiriac să văd dacă poate să mă ajute cu bani. Acum doi ani mi-a dat 13 milioane de lei şi anul trecut a trimis pe cineva să-mi aducă 100 de euro”, a povestit Andrei Szabo.

 

Domeniul de la Balc

lon Ţiriac a concesionat domeniul de la Balc, care a fost unul dintre preferatele lui Ceauşescu, în anul 2002, iniţial pe o perioadă de 49 de ani. Dat fiind nivelul mic al taxei pe care o plătea omul de afaceri, în 2005 Ministerul Agriculturii a suspendat contractul şi a organizat o altă licitaţie, la care a mai participat şi filiala Bihor a Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi. Ţiriac a câştigat licitaţia, oferind o taxă anuală de aproape un miliard de lei vechi şi a încheiat un contract de închiriere valabil până în anul 2015.Domeniul are peste 11.000 de hectare şi un ţarc de 1500 de hectare, unde este ţinut vânatul. Gonacii au spus că omul de afaceri are acolo circa 800 de bucăţi de porci mistreţi. Întregul domeniu este înconjurat de un gard electrificat.


Georgiana Anghel



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor