A încercat să evadeaze din cotidian într-un univers compensatoriu: visul. Aşa s-a născut un nou şir de povestiri aflate între realitate şi vis, dar şi nişte explicaţii filosofice despre lume şi viaţă. Acestea sunt grupate sub titlul „Povestiri cu tâlc” cea mai recentă carte semnată de Virgil Teodorescu-Capriş. Povestirile din această carte reprezintă o parte din durerile şi frământările autorului, nădejdea în Lumină şi gândurile sale despre lume şi viaţă, despre rostul omului. Volumul a fost lansat miercuri la Restaurantul „Taifas” . Este cel de-al IX-lea titlul al scriitorului apărut la Editura Treira. Prefaţa este semnată de Nicoleta Radu, editorul cărţii. La eveniment au participat apropiaţi ai poetului şi scriitorului Virgil Teodorescu Capriş, dar şi oameni de cultură precum Mircea Bradu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Culte şi Patrimoniu Naţional , istoricul Blaga Mihoc.Cartea va putea fi procurată începând de săptămâna viitoare, din librăriile orădene sau de la chioşcurile Rodipet.
Între vis şi cotidian
Autorul pendulează între vis şi cotidian, două lumi care sunt complementare. Dar constantele volumului sunt sentimentele – iubirea, durerea, neîmplinirea în singurătate, suferinţa pentru dispariţia iubitei. În cotidian îşi caută iubita. În vis o găseşte, o recunoaşte, învinge Răul care i-o fură, întrevede finaluri fericite ale căutării sale. „Povestiri cu tâlc” este o lecţie de filosofie, de dragoste de viaţă, de Dumnezeu, de familie, de ţară, de prieteni, o lecţie a nădejdii şi împlinirilor în Credinţa Divină. În urmă cu câteva luni, în acelaşi cadrul, Virgil Teodorescu Capriş a lansat volumul de poezii „Între dragoste şi politeic”.
Veronica Burasşiu
Citiți principiile noastre de moderare aici !
versiunea HTML a comentariilor