Vitreum a deschis o clinică la Oradea

Reactualizat la:
Vitreum a deschis o clinică la Oradea
În cadrul clinicii se efectuează şi operaţii de chirurgie refractivă pentru cei care doresc să scape de ochelari.

După o experiență de mii de intervenții chirurgicale la Satu Mare şi Cluj Napoca datorită numărului mare de cereri provenite din judeţul Bihor, Clinica de Oftalmologie Vitreum a deschis o clinică şi la Oradea. Adresa clinicii este P-ţa independenţei, nr. 47, în Centrul Civic lângă CEC.

Servicii oferite

„Pentru mine Oradea este şi un oraş de suflet, eu fiind bihorean, născut la Marghita. Oarecum simt că prin această extindere m-am întors şi spre casă”, a declarat medicul oftalmolog Levai Lehar, administratorul clinicii.

În cadrul clinicii sunt oferite consultanţii oftalmologice, tratamente şi intervenţii chirurgicale.

Clinica este dotată cu aparatură nouă de ultimă generaţie, care acoperă toată gama de servicii medicale oftalmologice. „În ceea ce priveşte partea de diagnostic, putem diagnostica şi trata toată patologia oculară. Ca şi patologie pe care noi o tratăm, enumerăm: operaţii de dezlipiri de retină, operaţii de cataractă, operaţii de hemoragii în vitros, găuri maculare, tot ceea ce ţine de patologia retiniană. Această sferă a chirurgiei retiniene este o supra specializare în oftalmologie şi care pentru mine, întotdeauna a reprezentat un interes deosebit”, a subliniat dr. Levai Lehar.

vitreum-27

Acesta a explicat că operaţiile de cataractă se efectuează repede. Pacienţii nu simt durere în timpul operaţiei. Anestezia se realizează doar cu picături, fără înjecţie şi fără adormirea pacienţilor. Finalul operaţiei este implantarea cristalinului artificial. Pe urmă, pacienţii îşi recapătă acuitatea vizuală sau vederea de dinainte de a face cataractă.

Glaucomul are tratament atât medicamentos cât şi chirurgical şi se poate opera în Clinica Vitreum.

„O ramură importantă a chirurgiei oculare este chirurgia refractivă pe care noi o efectuăm. Adică operaţiile pentru reducerea dioptriilor. Cine doreşte să scape de ochelari poate opta pentru chirurgia refractivă. Există un laser special care face un tratament la suprafaţa oculară şi reduce dioptriile pacienţilor”, a precizat oftalmologul.

În cadrul clinicii se efectuează injecţii intraoculare care ajută pacienţii să recâştige din vedere. Pacienţii cu retinopatie diabetică au posibilitatea să-şi facă în cadrul clinicii tratamentele laser.

Clinica are o echipă de medici cu experienţă vastă care se ocupă atât de diagnosticarea, cât şi de tratarea pacienţilor.

Pentru informaţii sau programări cei interesaţi pot suna la telefon: 0771.105.883.

Advertorial! Hb: 35158