Vivaldi si Mozart, la Filarmonica Oradea

De Cristian Horgoș
Directorul Todor Albert, între protagoniştii concertului
Directorul Todor Albert, între protagoniştii concertului
Joi seara, de la ora 19, în Sala Enescu-Bartok a Filarmonicii din Oradea vor concerta şi doi invitaţi speciali: violonista Line Ildiko din Budapesta şi dirijorul sucevean Leonard Boga.

La invitaţia directorului Filarmonicii, cei doi au oferit şi un „preludiu” al concertului.

„Am ales un program deosebit de frumos, cu două capodopere. Anotimpurile lui Vivaldi care ţin de barocul italian. Şi Simfonia 39 de Mozzart, una din creaţiile sale de maturitate, deşi e mai puţin cunoscută decât Simfoniile 40 şi 41, e o bijuterie în sine. Necesită o anumită transparenţă, nobleţe şi supleţe a sunetului. Dacă te abaţi cât de puţin de la intonaţie şi ritm se simte imediat, la fel ca la Vivaldi”, a spus Leonard Boga.

La rândul ei, Line Ildiko, ajunsă concert-maestru al Orchestrei Naţionale de Radio a Ungariei, şi-a amintit cu plăcere de cei trei ani pe care i-a petrecut în orchestra Filarmonicii orădene imediat după absolvirea Conservatorului din Cluj.

„Am trăit trei ani frumoşi, dar şi hotărâtori, în orchestra orădeană. Îmi amintesc că am copiat sonetele de Mozart cu dl. Farkas ca să le exersez. Mozart e foarte dificil pentru un tânăr, necesită o tehnică desăvârşită de ambele mâini. Atunci am hotărât că trebuie să învăţ Mozart. De aici a pornit motivaţia mea personală. Mă bucur când văd acum că Oradea are o Filarmonică proprie, şi instrumentiştii nu mai trebuie să exerseze la Arlus şi să cânte la Teatru, ca pe vremea mea. Ar fi bine ca părinţii să-şi îndrepte copiii spre instruire muzicală, cum văd că se întâmplă la Budapesta. Oradea are o tradiţie europeană în muzica cultă, şi e păcat să nu o cultive”, a glăsuit şi Line Ildiko.

Când Leonard Boga a mărturisit că nu a dormit de o lună, fiindcă „barza” i-a adus de o lună o bebeluşă pe lângă fetiţa care a împlinit patru anişori, l-am întrebat dacă Mozart într-adevăr linişteşte bebeluşii.

„Nici chiar aşa. Dar vă asigur că fetiţa mai mare, când avea doar doi ani, am dus-o la o expoziţie. Iar când s-a pus muzică, a exclamat încântată «Vivaldi!» uimind toată audienţa. Ce-i drept, noi ascultam acasă îndeosebi Anotimpurile lui Vivaldi”, ne-a mărturisit tânărul dar apreciatul dirijor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase