Vizita de curtoazie la antrenamentele lui ACS Poli Timisoara

De Marcel Hoster
Vizita de curtoazie la antrenamentele lui ACS Poli Timisoara
Vizita de curtoazie la antrenamentele lui ACS Poli Timisoara
Surpriză la antrenamentul de marţi al celor de la ACS Poli Timişoara. Pe terenul de pregătire de la „Dan Păltinişanu” şi-a făcut apariţia fundaşul Laszlo Sepsi. De asemenea, la antrenamente a fost prezent şi Cristi Scutaru.

Laszlo Sepsi şi Cristi Scutaru, fundaşii lui FC Politehnica din sezonul trecut, au venit în vizită pe la stadion. Marţi ei au venit să îi vadă pe cei din staff-ul tehnic timişorean. Cum din echipa cu care au jucat sezoanele precedente nu mai prea aveau cunoscuţi, cei cu care şi-au strâns mâna au fost Vali Velcea şi alţi câţiva membri ai staff-ului tehnic.

Sepsi este acum sub contract cu CFR Cluj, iar Scutaru cu cei de la Dinamo. Întâlnirea cu Velcea a fost una plină de zâmbete, tehnicianul întrebându-l pe Sepsi dacă s-a prezentat în sfârşit la lot. După cum se ştie, campionatul primei ligi este oprit pentru meciurile naţionalei. Iar cei doi au profitat de moment pentru a vizita oraşul unde şi-au petrecut cariera în ultimii câţiva ani. Ei au şi legături familiale în capitala Banatului, Scutaru având familia aici, ia Sepsi este alături de o timişoreancă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !