Vizită la spitale

Vizită la spitale
ORADEA – Azi de la ora 14, viceprimarul Biro Rozalia a vizitat Clinica de Obstetrică Ginecologie şi Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu”. Video

Coincidenţă sau nu, acestea au avut loc în an electoral.

„Scopul acestor vizite e de a marca Ziua Internaţională a Bolnavilor, dar şi de a da un mic cadou celor internaţi”, spune Biro Rozalia. Viceprimarul a oferit simbolic patru pachete de Pampers la Maternitate şi câteva kilograme de portocale la Spitalul „Dr. Gavril Curteanu”. Deşi mai există multe sectoare ce necesită îmbunătăţiri, din discuţiile purtate de viceprimar cu pacienţii a reieşit faptul că au fost destul de mulţumiţi de serviciile medicale primite.

Fonduri necesare

Biro Rozalia a discutat cu managerii celor două spitale despre problemele cu care se confruntă şi despre dotările urgente de care au nevoie.

„Sunt absolut necesare instalaţiile de gaze medicale, oxigen şi aer comprimat, care trebuie să existe la fiecare pat. Prioritare sunt staţiile centrale, care acum reprezintă o problemă pentru spitalul nostru”, a spus Liana Antal de la Clinica de Obstetrică Ginecologie. „Acestea se ridică la suma de aproximativ 100.000 euro.”

Modernizarea Spitalului Clinic Muncipal a fost lăudată.

„Deşi sumele de la administraţia locală nu sunt suficiente pentru investiţiile necesare pentru instituţiile medicale, aşteptăm să fie depuse la Primărie solicitările spitalelor, pentru a putea ţine cont de ele la alcătuirea bugetului” a afirmat viceprimarul.

Carmen Brehoi

Taguri:


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !