Vizită moldavă, după puncte

Vizită moldavă, după puncte
REŞIŢA – Tratarea cu maximă seriozitate a disputei de miercuri, de la Drobeta Tr. Severin, a însemnat un succes important (43-35) pentru elevii antrenorilor Aihan Omer şi Gligore Czari.

Fiindcă echipa din Tg. Jiu venea cu un moral ridicat, după victoria obţinută în prima rundă, la Iaşi. Adică tocmai acolo unde vor evolua mâine handbaliştii reşiţeni.

Repetiţie generală

De remarcat faptul că, aşa după cum am reţinut din discuţiile purtate cu Ion Zamfirescu, directorul executiv al clubului, terhnicienii reşiţeni au utilizat, în repriza secundă, jucătorii care au evoluat mai puţin în ultimele partide.

Şi, un alt aspect foarte important, toţi jucători sunt valizi, fără să aibă probleme de sănătate. Aşa că, revenind la confruntarea de mâine, în mod normal, considerând că vor trece peste oboseala cauzată de distanţa lungă până la Iaşi, handbaliştii reşiţeni sunt favoriţi în faţa studenţilor moldoveni.

Care, spre nefericirea lor, nu au cunoscut încă gustul victoriei, sau al remizei, ocupând ultima poziţie a clasamentului. Lotul reşiţean a pornit spre Iaşi încă de ieri, dimineaţă, în jurul orei 6.30. Astăzi, sunt programate două şedinţe.

Una tehnică, de vizionare a casetelor cu jocul ieşenilor. Şi una de pregătire, în sală. Partida de sâmbătă, 10 februarie a.c., va începe la ora 11.00., echipa urmând să plece spre casă imediat, după meci.

Marius moraru
marius.moraru@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !