Vizitatori europeni la APM

ORADEA – Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor (APM) va primi mâine în vizită un grup de parteneri stăini, în cadrul programului de colaborare încheiat între APM şi Şcoala de Arte şi Meserii „George Bariţiu” din Oradea.

Cei doi parteneri, având şi colaboratori din Germania, Spania, Islanda şi Polonia, şi-au propus să realizeze un proiect educaţional de tip Comenius, ce poartă titlul „Tu, eu şi mediul înconjurător”, susţinut de Uniunea Europeană prin programul de finanţare Socrates.

Scopurile acestuia sunt reducerea cantităţii de deşeuri în cadrul şcolii, utilizarea economicoasă a hârtiei, reducerea consumului de energie, promovarea materialelor ecologice, formarea şi încurajarea atitudinilor pozitive privind protecţia mediului, precum şi cunoaşterea şi aplicarea regulilor de protecţia muncii.

„Proiectul cuprinde activităţi de colectare selectivă a deşeurilor, amenajare de spaţii verzi în şcoală, activităţi practice de curăţenie, măsuri de reducere a consumului de hârtie, utilizarea hârtiei reciclate, utilizarea produselor ecologice, workshop-uri cu specialişti din cadrul APM Bihor, prezentarea unor materiale informative de către specialişti, sesiuni de referate şi comunicări ale elevilor, concursul Liga de mediu, excursii şi drumeţii”, precizează Felicia Enache, consilier APM.

La finalul proiectului se va realiza panoul „Eco-Şcoala”, conţinând informaţii despre proiect. Totodată, se va redacta revista ecologică „ProEco” şi se va înfiinţa Clubul Micilor Ecologişti. Partenerilor europeni le va fi prezentată activitatea APM Bihor şi un CD cu ariile protejate din judeţ. Proiectul se derulează în perioada 1 august 2006 – 31 iulie 2007.

Monica Mateiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !