Vladimir Putin: Rusia va crea capacităţi ofensive pentru a contracara sistemul antirachetă al NATO

1Comentariu
Vladimir Putin: Rusia va crea capacităţi ofensive pentru a contracara sistemul antirachetă al NATO
Rusia îşi va dezvolta capacităţile ofensive şi intenţionează să creeze sisteme care pot depăşi elementele antirachetă instalate de NATO în ţările europene, avertizează preşedintele rus, Vladimir Putin.

“Statele Unite au ieşit în mod unilateral din Acordul privind apărarea antirachetă (ABM), un pilon al sistemului de securitate internaţional. În acest caz, oare tot Rusia a dat dovadă de agresivitate?! Noi nu facem decât să răspundem ameninţărilor care ne vizează. Şi o facem în mod limitat, pentru a garanta securitatea Rusiei. Sau poate că cineva se aştepta să predăm armele?!”, a declarat Putin într-un interviu acordat cotidianului italian Corriere della Sera.

“Într-o perioadă, le-am propus partenerilor noştri americani să construim împreună un sistem de apărare antirachetă: Rusia, SUA şi Europa. Propunerea noastră a fost respinsă. Atunci ne-am gândit: este un sistem costisitor şi încă nu îi cunoaştem eficienţa. Normal că, pentru a garanta partea noastră a echilibrului strategic, vom dezvolta potenţialul ofensiv strategic şi ne gândim să creăm sisteme care să poată depăşi sistemul antirachetă (al NATO). Vă pot spune că am făcut progrese importante în această direcţie”, a atras atenţia preşedintele Rusiei.

“Rusia nu are o atitudine conflictuală faţă de nimeni; oricum, în aceste probleme, după cum spunea Otto von Bismarck, nu contează discursul, ci potenţialul. Care sunt capabilităţile militare? Bugetul militar al Statelor Unite depăşeşte cheltuielile militare ale tuturor ţărilor lumii, în comun. Bugetul NATO este de zece ori mai mare decât cel al Rusiei. Rusia nu mai are baze militare în străinătate. Politica noastră nu mai are caracter mondial, ofensiv sau agresiv”, a dat asigurări liderul de la Kremlin, care luni va începe o vizită în Italia şi la Vatican.

SURSA: MEDIAFAX

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor