Voci pentru Hospice

Voci pentru Hospice
Sâmbătă, 12 octombrie, de Ziua Mondială a Îngrijirii Paliative, Hospice Emanuel a organizat ediţia a VII-a a concertului de caritate Voci pentru Hospice.

Tema concertului a fost Mituri versus Realităţi în Îngrijirea Paliativă. Cu această ocazie ne-am propus să spulberăm câteva dintre miturile care funcţionează când vine vorba de persoanele aflate în stadii terminale de boală. Organizat în mod simultan în peste 70 de ţări ale lumii, anul acesta concertul a fost realizat cu scopul de a desfiinţa mituri, de a sensibiliza opinia publică la nevoile persoanelor cu boli incurabile avansate şi de a oferi membrilor comunităţii posibilitatea de a sprijini funcţionarea şi dezvoltarea unităţilor hospice pe plan local.

Muzica de calitate atât corală cât şi acordurile de vioară, orgă şi pian i-au încântat pe cei 200 de participanţi. În cadrul discursurilor s-a subliniat importanţa îngrijirii paliative care ar trebui să fie disponibilă tuturor pacienţilor diagnosticaţi cu boli incurabile avansate, indiferent de locaţie. În cadrul concertului a avut loc şi un moment comemorativ în memoria pacienţilor îngrijiţi prin programul Hospice Emanuel în ultimii doi ani (327 de pacienţi adulţi şi 12 copii decedaţi în acest interval de timp). Emoţionante au fost momentele în care aparţinători ai unor bolnavi terminali (un frate, o fiică şi o mamă) au povestit experienţele prin care au trecut şi modul în care au fost sprijiniţi de către echipa de la Hospice Emanuel. Datorită resurselor limitate, Hospice Emanuel reuşeşte să acopere anual 40 % din nevoile de îngrijiri paliative a bolnavilor de cancer din oraşul nostru. Pentru a creşte numărul pacienţilor asistaţi în Oradea şi în zonele rurale, ne-am propus să construim un centru hospice care pe lângă serviciile la domiciliu, să includă o unitate cu paturi, centru de zi şi ambulator de specialitate. Membrii comunităţii orădene au avut ocazia să cumpere în mod simbolic o cărămidă pentru construcţia centrului de paliaţie, cu suma de 25 lei. La cele 6122 de cărămizi adunate până la acea dată s-au mai adăugat 295 strânse cu ocazia concertului, astfel încât până în prezent au fost adunate 6417 cărămizi pentru construcţia noului Centru de Îngrijiri Paliative Hospice Emanuel Oradea.

Gest emoţíonant

O fetiţă specială de 11 ani care a învins cancerul a avut o idee originală de a strânge cărămizi pentru hospice astfel că de ziua ei de naştere (12 octombrie) a renunţat la cadouri şi le-a cerut invitaţilor ca în loc de daruri să îi aducă o donaţie pentru hospice. Îi mulţumim Victorianei Soriţău pentru gestul ei plin de dăruire şi pentru cărămizile pe care le-a depus la temelia centrului hospice pentru copii.

Le mulţumim orădenilor cu suflet mare care au pus deoparte din timpul lor preţios şi s-au oprit pentru câteva ore să asculte o muzică de calitate făcând caritate în acelaşi timp şi asigurându-ne că nu suntem singuri în lupta pe care o ducem zi de zi cu bolile terminale.Avem convingerea că spiritul de solidaritate al orădenilor ne va ajuta să fim alături de cei care vor avea nevoie de îngrijire specializată hospice.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !