Voloşeniuc, vicele ecologic

10Comentarii
ORADEA – Vicepreşedintele CJ vrea să ia în mână problema deşeurilor din judeţ, însă cere ajutorul primarilor. Dumitru Voloşeniuc (foto) a participat recent la un Târg organizat la Leipzig (Germania), ce avea ca subiect gestionarea deşeurilor.

Scopul târgului pomenit consta
în facilitarea luării de contact între
reprezentanţii administraţiilor locale şi
societăţile specializate în gestionarea
gunoiului, mai precis reciclarea lui.


Ieri, vicepreşedintele CJ Bihor
anunţa că în această lună sunt
aşteptaţi la Oradea reprezentanţii a patru
asemenea companii de reciclare a gunoiului, din Austria
şi Germania. De altfel, Voloşeniuc a subliniat
importanţa implementării unui program de
reciclare a deşeurilor la nivel judeţean,
precizând că în vară gropile de gunoi
comunale care nu vor corespunde normelor europene vor fi
închise!

Responsabilitatea primarilor

„Problema deşeurilor în Bihor
e doar în proporţie de 40% rezolvată.
Trebuiesc luate măsuri coercitive pentru cei care nu
respectă normele de depozitare a deşeurilor.
Garda de Mediu şi primăriile sunt cele în
măsură să ia aceste măsuri. Noi nu
putem decât să-i împingem de la spate. Din
păcate, eu nu am văzut pe niciunul amendat pentru
că a depozitat gunoiul ilegal”
, a
declarat Voloşeniuc, subliniind responsabilitatea pe
care au primarii în această privinţă.



Voloşeniuc: „Sigur, pe de o parte
primarul vrea să-şi consolideze poziţia
în comună… Pe de altă parte,
însă, el trebuie să aplice legea, chiar
dacă şi-ar pierde mandatul. Primarul trebuie
să fie un om responsabil! Fiecare primărie are un
inspector de mediu care dacă-şi face treaba e
imposibil să nu-i prindă pe cei care-şi
aruncă gunoailele pe unde apucă!”


Gigi Voloşeniuc a anunţat că
săptămâna viitoare va avea o
întâlnire cu primarii de pe zona Marghita
pentru conştientizarea acestora de importanţa
problemei, urmând ca apoi să fie organizate
săptămânal întâlniri şi cu
primarii din celelalte zone ale Bihorului.


De la vară, Consiliul Judeţean Bihor
intenţionează să demareze o campanie de
promovare a comportamentului civic responsabil în
problema ecologiei.


Călin Corpaş



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor