Voluntari antidrog pe litoral

1Comentariu
Voluntari antidrog pe litoral
Cinci voluntari fideli ai CPECA Bihor vor pleca pe 7 august spre Costineşti pentru a-şi aduce aportul la campania „Litoralul fără droguri”, lansată luni de Agenţia Naţională Antidrog (ANA), Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Constanţa şi Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS).

Astfel, până la mijlocul lunii august se estimează că vor fi informaţi peste 8000
de tineri aflaţi pe plajele din Mamaia, Constanţa şi Costineşti cu privire la
efectele consumului de droguri şi la riscurile asociate acestuia, în special HIV/SIDA
şi hepatite HVB sau HVC.

„Campania este impusă, pe de o parte, de creşterea alarmantă a numărului consumatorilor
de droguri, relevată de ultimele studii în domeniu, iar pe de altă parte, de
riscurile medicale şi socio-profesionale asociate consumului de droguri, care
demonstrează că acest fenomen nu reprezintă numai o problemă individuală, ci
şi una de sănătate publică.", atenţionează sociologul Ilinca Şandor, coordonator
al activităţii CPECA Bihor.

Ochelari „antidrog"

Valentin Simionov: „Trebuie acordată atenţie îndeosebi tinerilor care poartă,
noaptea, la discotecile în aer liber, ochelari de soare. Prea mulţi dintre ei
nu o fac din snobism ci pentru a-şi masca ochii roşii de la consumul de Ecstasy
sau alte droguri".

Utilizând metoda „educaţiei de la egal la egal” (peer to peer education), campania
va beneficia de aportul a 40 de voluntari de la centrele CPECA din toată ţara.
Tinerii voluntari vor distribui pliante şi vor oferi informaţii în echipe mixte
cu specialişti din cadrul ANA şi ARAS care i-au pregătit şi pe ei în prealabil.

Totodată, pentru promovarea alternativelor sănătoase de petrecere a timpului
liber, pe toată durata campaniei se vor organiza jocuri şi concursuri cu premii,
atât pe plajă, cât şi la Radio Vacanţa şi la televiziuni locale.

Studentele voluntare din Oradea vor fi însoţite de inspectorul Camelia Tarba,
coordonator al CPECA Satu Mare, centru supervizat zonal de la Oradea de către
chestorul Gheorghe Chereji.

Cristian Horgos



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor