Voluntari englezi pe şantierul Habitat

2Comentarii
Voluntari englezi pe şantierul Habitat
Două grupuri de voluntari englezi ajută la construirea unor case pentru nevoiaşi.

21 de voluntari din Marea Britanie au lucrat vreme de o săptămână pe şantierele de la Habitat Beiuş şi de la Căminul Felix. „În cadrul parteneriatului nostru cu Căminul Felix dorim să finalizăm anul acesta cinci locuinţe pentru tinerii proveniţi din Căminul Felix care şi-au întemeiat o familie. Cu ajutorul voluntarilor una dintre case a fost construită deja”, ne-a sps Ionuţ Cioloş, director programe de construcţie al Filialei Habitat Beiuş.

Cei 21 de voluntari, dintre care 20 de culoare, aparţin unei biserici din Londra. Căldura nu i-a împiedicat pe aceştia să muncească de dimineaţă până seara pe şantier.

Englezii au izolat pereţii, au muncit la structura acoperişului pentru cea de-a doua casă şi au turnat placa fundaţiei celei de-a treia locuinţe. „Ca şi în cazul majorităţii voluntarilor, şi aceştia au cunoştinţe minime în domeniul construcţiilor. Cu puţin ajutor reuşesc să facă o treabă bună”, a conchis Ionuţ Cioloş.
Ieri a fost ultima lor zi de muncă pe şantierul de la Căminul Felix şi spun ei sunt foarte mulţumiţi că au reuşit să fie de ajutor. „Suntem pentru prima oară în România şi am fost plăcut impresionaţi de modul în care am fost primiţi aici. Cu ajutorul lui Dumnezeu reuşim să facem lucruri minunate pentru cei care au cu adevărat nevoie”, ne-a spus unul dintre voluntari.

Voluntariat

Munca primului grup de voluntari este continuată de alţi 10 voluntari englezi care au ajuns pe şantierul Big Build din Beiuş, luni. Până pe data de 26 august aceştia, sub îndrumarea specialiştilor Habitat, vor mai face fericiţi alţi bihoreni nevoiaşi. Cei 10 voluntari englezi vor lucra câteva zile şi pe şantierul de la Oradea.

S.Al.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor