Voluntariat la Kolping Crisana

Reactualizat la:
Voluntariat la Kolping Crisana
Printre acţiunile de voluntariat ale Asociaţiei Kolping Crişana se numără cele care au în vedere ecologizarea mediului înconjurator.

În acest sens, în cursul lunii august am încercat să igienizam zona de pe malul Crisului Repede – Silvaş. O altă zonă care ne-a atras atenţia se află într-o margine a satului Uileacu de Munte lângă terenul de fotbal.Ne-am adunat astfel la sfarsit de saptamana atatia cati am fost disponibili şi împreună cu preotul nostru îndrumător Ernest Horvath ne-am apucat de treabă.

Daca fiecarte dintre noi reusim , din cand in cand, sa facem cate ceva, putin, atat cat putem ,si pentru societatea in care traim, poate n-am mai fi atat de nemultumiti de cum aceasta arata .Fara fapte, totul, inclusiv lamentarile sunt de prisos. În plus, adăugăm nişte aspecte de natură să îngrijoreze pe cei responsabili de cum va arăta în viitor lumea copiilor noştri. Recipientele din plastic rămân în natură mai bine de 350-400 de ani. Soluţia arderii acestor deşeuri este total greşită deoarece fumul produs este extrem de toxic conţinând gaze nocive pentru sănătate. În schimb, prin reciclare, din 10 sticle de plastic reciclate se poate fabrica un tricou, din 50 de sticle de plastic se poate face un pulover iar din 70 de sticle din plastic rezultă fibrele necesare pentru un sac de dormit ! Mulţumim pe aceasta cale celor care ne-au ajutat :EcoBihor, ne-a oferit sacii menajeri, iar Reosal a ridicat deseurile.

LAURA OLOGU

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase