Voluntarii antidrog au filtrat Costineştiul

Voluntarii antidrog au filtrat Costineştiul
Voluntarii antidrog au filtrat Costineştiul
Duminică s-au întors de la mare cei cinci voluntari ai CPECA Bihor care s-au angrenat în campania „Litoral fără droguri”. Din câte ne-a reamintit luni coordonatoarea CPECA Bihor, Ilinca Şandor, programul s-a derulat cu ajutorul centrelor din Timiş, Bihor, Cluj şi Constanţa.

Puncte informative au fost amenajate în staţiunile Mamaia, Constanţa şi Costineşti.
Voluntarii bihoreni au fost însoţiţi şi supervizaţi de coordonatoarea CPECA
Satu Mare, Camelia Tarba, ca şi reprezentant al Agenţiei Naţionale Antidrog.

Inconştienţi de riscuri

Iată ce ne-a declarat coordonatoarea centrului înfrăţit cu CPECA Bihor, Camelia
Tarba: „Am împărţit 1.200 de pliante informative şi 600 de cărţi poştale având
pe verso chestionare care, odată completate, au participat la o tombolă cu premii,
inclusiv tricouri inscripţionate de ANA. Totodată, am organizat şi competiţii
sportive cu premii, ca o alternativă la consumul de droguri. Pe plajă lumea
are timp de discuţii sau lecturi. Am avut multe discuţii la cearşaf. Rolul instituţiei
noastre e să prevenim. Un tânăr informat asupra riscurilor se va gândi de două
ori înainte de a lua contactul cu drogurile. După ce vom intra în UE, circulaţia
tinerilor, dar şi a drogurilor, va fi şi mai mare. Cei care ajung în Olanda
pot lua uşor contact cu pastilele ecstasy în discoteci sau cu marijuana şi haşişul
în cafe-shop-uri. O dată cu începerea şcolii ne vom axa pe acţiunile cuprinse
în Strategia Naţională Antidrog pe baza colaborării cu Ministerul Educaţiei
şi Cercetării şi inspectoratele şcolare”.

Cristian Horgoş

IMPRESIILE VOLUNTARILOR

Cei cinci voluntari ai CPECA Bihor
participanţi la campania antidrog de pe Litoral sunt studenţi la Asistenţă
Socială, Psihologie sau Istorie.
Luminiţa Moldovan: „Dintre cei pe care i-am abordat, aproape un sfert
au recunoscut că au luat experimental sau ocazional droguri uşoare. Sigur
că îi întrebam dacă ştiu cât e de periculos sau de nociv. Ca urmare, ne-au
cerut informaţii suplimentare. Câţiva ne-au întrebat cum de le dăm sfaturi
câtă vreme noi nu am luat droguri, aşa că nu putem şti cum e. Le-am răspuns
că nu e obligatoriu să contractezi virusul HIV ca să îţi dai seama cum
te simţi când ai SIDA.”
Adina Hosu: „Eu am întâlnit un tânăr care a recunoscut că a prizat cocaină.
Mi-a spus că efectul a fost de pierdere a simţului realităţii: simţea
că toată lumea e a lui. Dar după ce a trecut efectul, nu îşi mai amintea
nimic din comportamentul său. De altfel, mulţi dintre băieţii şi fetele
de pe plajă nu ştiau ce e sevrajul. Nici unul dintre noi nu a întâlnit
un caz care să recunoască faptul că a luat heroină. Pe lângă tinerii care
au recunoscut că au încercat droguri, alţii, cam 10% din cei abordaţi,
au spus că cineva din anturajul lor a luat droguri. Aproape toţi se refereau
însă la droguri uşoare, luate pentru distracţie sau din curiozitate ori
la invitaţia unui amic”.
Claudiu Tirla: „Am lucrat din plin, fiindcă nu am prins decât o singură
zi cu ploaie. Dată fiind şi curiozitatea tinerilor faţă de campania antidrog,
ne-am simţit utili. Poate şi fiindcă segmentul nostru ţintă e mai deschis
şi receptiv faţă de voluntari cu vârsta apropiată de a lor”.
Anca Brănescu: „Foarte interesaţi de pliante s-au dovedit a fi părinţii
preocupaţi de copiii lor. Ne-au cerut chiar mai multe informaţii decât
erau în pliante.”
Simona Zerghe: „Încântaţi de campania noastră s-au dovedit a fi îndeosebi
profesorii, care ne-au asigurat că şi-ar dori astfel de acţiuni şi în
judeţele lor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase