„Vom plati treptat salariile antrenorilor de la juniori”

2Comentarii
„Vom plati treptat salariile  antrenorilor de la juniori”
Preşedintele FC Bihor, Ioan Lucian, a făcut un bilanţ al activităţii clubului în acest an.

FC Bihor a încheiat pe un loc bun turul, promiţător pentru viitor. Preşedintele clubului, IoanLucian şi directorul de marketing, Andrei Bondor, au susţinut marti o conferinta de presa, în care au făcut o analiză a activităţii desfăşurate.

„Anul 2010 îl putem împărţi în două perioade. Prima, cuprinzând returul sezonului 2009/2010, pe care echipa l-a încheiat pe locul nouă. A doua etapă începe cu asocierea dintre CF Liberty şi Consillile Local şi Judeţean, în care clubul a început practic o nouă etapă. S-a renunţat la circa 30 de jucători cu contracte mari, multe dezavantajoase pentru club. S-a constituit un lot foarte tânăr, cel mai tânăr din întrega istorie a clubului. FC Bihor este de altfel cea mai tânără echipă din campionat. Am terminat turul pe locul patru, îndeplinindu-ne obiectivul de a consolida o echipă competitivă, capabilă să atace promovarea în sezonul 2011/2012”, a conchis oficialul FC Bihor. Ioan Lucian s-a referit apoi la restanţele financiare faţă de antrenorii Centrului de copii şi juniori. „Îmi cer scuze în mod public faţă de acei antrenori. Ei au fost cei sacrificaţi în această perioadă, dar promit că lucrurile vor fi îndreptate. Avem restanţe salariale de şapte luni, de circa 200 de milioane de lei vechi pe lună. În zilele care urmează vom începe să facem plăţi şi sper că până la sărbători vom reuşi să achităm trei-patru salarii restante către antrenorii de la copii şi juniori”, a afirmat preşedintele Ioan Lucian.

Directorul de marketing Andrei Bondor s-a referit la activitatea de îmbunătăţire a imaginii clubului, afirmând că sponsorii încep să vină în număr cât mai mare la club. „Vom continua să organizăm activităţi de atragere a publicului şi a sponsorilor. Vom face anul viitor un campionat al liceelor şi vom iniţia un concurs de creaţie pentru mascota clubului”, a spus Andrei Bondor.

G.N.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor