„Voodoo-mister african” în Oradea

„Voodoo-mister african” în Oradea
ORADEA – Aseară, de la ora 18, la Galeria de Arte Vizuale de pe Republicii a avut loc vernisarea expoziţiei artistei plastice, Amalia Haragoş. Intitulată „Voodoo mister african” aceasta cuprinde 22 de lucrări inspirate din arta neagră.

„Artista realizează prin picturi exotice, un demers interesant, curios, de o expresivitate aparte, în arealul culturii africane. Lucrările se află la interferenţa dintre figurativ şi non-figurativ, expresionism şi lumea abstractă”, spune conf.univ.dr. Cornel Durgheu, decanul Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea. „Compoziţia este dinamică, cu o cromatică deosebită. Artista este foarte curajoasă în abordarea unei tematici a măştii, a figurii umane din arta neagră, tematică ce i-a inspirat şi pe alţi mari artişti, printre care este şi Brâncuşi”, explică acesta.

Eliberare prin artă
Artista a mărturisit că expoziţia îi este foarte dragă şi că transmite publicului un mesaj clar.
„Mesajul este acela al eliberării prin intermediul artei, al experimentării de noi metode de exprimare. Fiecare lucrare în parte reprezintă eul meu interior, sufletul meu transpus pe pânză, un zbucium intens prin care m-am descătuşat”, declară artista Amalia Haragoş.
Expoziţia este cu vânzare şi rămâne pe simeze pentru a fi văzută de orădeni timp de două săptămâni.
Carmen Brehoi



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase