Vor Bac-ul pe stil vechi

Vor Bac-ul pe stil vechi
DEVA – Considerând că elevii claselor a XII-a s-au pregătit deja pentru examenul de Bacalaureat 2008 după subiectele din anul 2007, sindicatele din învăţământ cer retragerea imediată a subiectelor pentru bac publicate pe internet şi aplicarea subiectelor din anul 2007.

Principalul motiv invocat de acestea sunt subiectele pentru proba orală la limba şi literatura română pentru examenul de bacalaureat de anul acesta care ar fi în afara programei. Sindicaliştii consideră că şi profesorii examinatori nu sunt pregătiţi pentru a nota unitar aceste subiecte, motiv pentru care ar putea apărea decalaje mari de apreciere.

Subiectele de Bac motiv de dispută
Mult discutatele subiecte de Bac i-au alertat şi pe sindicaliştii din învăţământul hunedorean care susţin că acestea au fost publicate mult prea târziu şi că ar fi trebuit puse la dispoziţia elevilor încă de la 15 septembrie 2007. De asemenea, protestatarii susţin că acestea s-ar afla în afara coordonatelor logice ale programei de liceu, deoarece numărul de ore afectat secţiunii „Comunicare” în cei patru ani nu justifică existenţa la Bac doar a acestui tip de subiect.

 

Dascălii sindicalişti prevăd totodată riscul apariţiei unei amplificări a stimulării materiale a profesorilor ce va da naştere unui fenomen de masă care va scăpa de sub control. Simion Molnar, director adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, spune, vizavi de protestul anunţat al sindicaliştilor, că cererea lor nu poate fi aplicată şi, poate de la anul să se facă modificări în acest sens”.

 

Şi elevii hunedoreni sunt nemulţumiţi în privinţa subiectelor propuse de ministerul de resort susţinând că acestea sunt foarte dificile. Ei propun ca variantele pentru elevii de clasa a XI-a să apară la data de 1 ianuarie 2009 şi reclamă faptul că unele dintre actualele subiecte nici nu se regăsesc în manuale. Examenul de bacalaureat 2008 începe în data de 23 iunie.

Sanda Bocaniciu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !